În cea mai mică şi săracă localitate prahoveană – Jugureni – s-au vaccinat doar 25 de persoane

 

N. Dumitrescu

 

La începutul acestei săptămâni, autoritățile care se ocupă de campania de vaccinare la nivel național au prezentat topul localităților din România în funcție de procentul acoperirii vaccinale cu prima doză. Informațiile, centralizate până la data de 26 mai a.c., au fost făcute publice pe pagina oficială a Platformei naționale de informare cu privire la vaccinarea împotriva Covid -19 (RO Vaccinare) și reflectă situația – în baza unei liste a tuturor județelor, cu fiecare localitate în parte – din care reiese numărul de locuitori cărora le-a fost administrată prima doză de vaccin, în ordine descrescătoare, respectiv procentul acoperirii vaccinale cu această doză. Conform datelor prezentate la nivel național, nicio localitate din Prahova nu se regăsește pe primele locuri, topul fiind condus de așezări din județele Timiș, Harghita, Cluj și Alba. Din Prahova, însă, așa cum reiese din centralizarea menționată, ”Perla Carpaților” – Sinaia – avea, la data de 26 mai a.c., cele mai multe persoane vaccinate cu prima doză, procentul acoperirii vaccinale în acest oraș fiind de 32,12%. Pe locul doi la nivelul județului, în acest clasament, este nominalizată comuna Păulești, cu 31,99%, urmată de cel de-al doilea municipiu al județului – Câmpina – 28,40%, și apoi și de municipiul reședință de județ – Ploiești – cu 28,02%. În mediul urban, cel mai mic procent al acoperirii vaccinale cu prima doză administrată la numărul de locuitori se regăsește la Mizil – 14,85%, iar în mediul rural la Sângeru – 3,09%, cu precizarea că în cea mai mică și săracă localitate prahoveană – Jugureni, s-au vaccinat cu prima doză doar 25 de persoane. Conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, până duminică, 30 mai a.c., la ora 21.30, în județul Prahova au fost administrate 286.782 de doze, cu precizarea că 126.671 de persoane au fost imunizate, în județul nostru, și cu cea de-a doua doză de vaccin. De adăugat faptul că, de la începutul acestei săptămâni, a demarat și campania de vaccinare a tinerilor, atât la Ploiești, cât și la Sinaia fiind organizat câte un Maraton al Vaccinării Adolescenților, ambele acțiuni fiind realizate în contextul Zilei Internaționale a Copilului, când administrarea serului s-a putut realiza pe loc, fără programare.

Potrivit datelor prezentate de platforma Ro Vaccinare, în Prahova, în top 10, pe primul loc în ceea ce privește numărul de persoane cărora le-a fost administrată prima doză de ser anti Covid-19, respectiv procentul acoperirii vaccinale cu prima doză, până la data de 26 mai a.c., se află Sinaia, dintre cei 10.962 de locuitori fiind vaccinați cu prima doză 3.521 de sinăieni, procentul fiind de 32,12%. Pe locul doi este comuna Păulești – dintre cei 6.686 de locuitori fiind vaccinați 2.139 (31,99%), urmată de municipiul Câmpina – din 36.139 de locuitori au fost vaccinați 10.263 (28, 40%), Ploiești – din 225.049 locuitori au fost vaccinați 63.054 (28,02%), Breaza – din 16.105 locuitori au fost vaccinați 4.421 (27,45%), Azuga – din 4.649 locuitori au fost vaccinați 1.190 (25, 60%), Bușteni – din 9.455 locuitori au fost vaccinați 2.345 (24, 80%), Bănești – din 5.562 locuitori au fost vaccinați 1.324 locuitori (23,80%), Blejoi – din 9.150 de locuitori au fost vaccinați 2.032 (22,21%), pe locul 10, în acest top, fiind orașul Plopeni, din cei 8.663 de locuitori fiind vaccinați 1.910 (22,05%), cu precizarea că numărul de locuitori este cel valabil la data de 1.01.2020. Potrivit datelor centralizate și făcute publice de platforma Ro Vaccinare, în orașele prahovene, rata de vaccinare a populației cu prima doză de vaccin este destul de redusă. Astfel, la Băcoi, dintre cei 18.721 de locuitori, doar 4.089 au primit prima doză (21,84%), la Urlați – din 11.559 de locuitori au fost vaccinați 2.298 (19,88%), Vălenii de Munte – din 13.544 locuitori au fost vaccinați 2.489 (18,38%), Slănic – din 5.436 locuitori au fost vaccinați 941 (17, 31%), Boldești-Scăeni – din 11.552 de locuitori au fost vaccinați 1.962 (16,98%), Comarnic – din 11. 994 locuitori au fost vaccinați 1.928 (16,07%), la Mizil fiind înregistrat cel mai mic număr, respectiv dintre cei 16.089 de locuitori fiind vaccinați cu prima doză doar 2.389 (14, 85%). În mediul rural, dacă pe primul loc este comuna Păulești – aceasta fiind, de altfel, pe locul doi la nivelul județului Prahova în ceea ce privește acoperirea vaccinală, așa cum am menționat – la popul opus sunt cinci comune, unele dintre acestea fiind considerate și cele mai mici și sărace localități prahovene. Astfel, dacă la Cărbunești, din cei 1.657 de locuitori au fost vaccinați cu prima doză 95 (5,73%), în comuna Jugureni, care are numărul total de locuitori cât un sat, respectiv 482 de persoane, au fost vaccinate doar 25 (5,19%). Iar din comuna Lapoș, dintre cei 1.115 locuitori au fost vaccinați 49 (4,39%), la Șomari – din 3.003 locuitori au fost vaccinați 120 (4%), ultima pe listă fiind comuna Sângeru, unde din cei 5.572 de locuitori au fost vaccinați cu prima doză doar 172 (3,09%).

Maratoane de vaccinare, inclusiv pentru adolescenți

În vederea impulsionării populației în luarea deciziei de a se imuniza, în Prahova, în ultima perioadă, au fost organizate și maratoane de vaccinare. Primul, organizat pe Stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești, a avut loc în perioada 14-16 mai a.c., când s-au vaccinat peste 4.000 de persoane, iar cel de-al doilea, în perioada 27-30 mai, la ieșirea din Ploiești, în parcarea unui centru comercial aflat pe teritoriul comunei Blejoi, unde vaccinarea s-a făcut din mașină, la care au participat mai puține persoane, respectiv 1.307. Iar pentru că s-a primit aprobarea că se pot vaccina și tinerii, câte un Maraton al Vaccinării Adolescenților a fost organizat la Ploiești (în perioada 31 mai – 1 Iunie), dar și Sinaia (doar ieri), acțiunile fiind organizate special cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, când adolescenții cu vârste între 16 și 18 ani, însoțiți de un adult, s-au putut vaccina fără programare, doar cu actul de identitate, vaccinul administrat fiind cel produs de compania Pfizer.