N. Dumitrescu

Rezultatele alegerilor locale parțiale organizate pe data de 27 iunie a.c. la Șotrile fac dovada faptului că istoria de la scrutinul de anul trecut a alegerii noului primar se repetă și anul acesta. Potrivit rezultatelor anunțate ieri, de către Autoritatea Electorală Permanentă, în urma centralizării voturilor date de către alegătorii din această comună prahoveană, tot fostul primar, Davidescu Daniel Bogdan, care a candidat ca independent, a fost reales în funcție, dintre cei patru candidați înscriși în cursa electorală. Iar voturile de la toate cele cinci secții de votare, câte au fost organizate la scrutinul electoral de duminică, arată foarte clar acest lucru, în trei dintre acestea Davidescu obținând cele mai multe voturi. Astfel, la secția din satul Plaiu Câmpinei, candidatul PNL, Broșteanu Gabriel, a obținut 230 de voturi, iar Davidescu Daniel Bogdan 215 voturi, la secția din satul Seciuri: Davidescu – 73 de voturi, Broșteanu – 63 de voturi, la secția din satul Lunca Mare: Broșteanu – 234 de voturi, Davidescu – 24 de voturi, la secția din satul Vistieru: Davidescu – 223 de voturi, Broșteanu 57 de voturi, iar la secția din satul Șotrile: Davidescu – 309 voturi, iar Broșteanu – 118 voturi. Numărul total al votanților care s-au prezentat la urne a fost de 1.820, la ora 21.00, după închiderea urnelor, prezența la vot fiind de 69,97%. Rămâne însă de văzut dacă, la fel ca după alegerile locale de anul trecut, istoria alegerii în funcție a noului primar se va repeta până la final, în sensul ca nici de data aceasta lui Bogdan Davidescu, reales primar, să nu i se valideze mandatul. Și să fie nevoie, iarăși, de organizarea de noi algeri pentru funcția de primar.
Reamintim faptul că, la alegerile locale de anul trecut, la Şotrile, la funcţia de primar s-au înregistrat tot patru candidaturi, ca independent intrând în competiția electorală și Bogdan Davidescu, fost primar al comunei. Conform rezultatelor finale ale votului de la alegerile de anul trecut, acesta a fost reales în funcţie, numai că mandatul i-a fost invalidat de Judecătoria Câmpina, instanța arătând, în motivarea deciziei, că nu au fost îndeplinite condiţiile de eligibilitate în vederea validării în funcție, Davidescu fiind condamnat definitiv în 2019 la închisoare cu suspendare pentru pornografie infantilă. Ulterior, Davidescu a atacat decizia pronunţată pe fond de către Judecătoria Câmpina, dar Tribunalul Prahova a respins apelul acestuia ca nefondat, decizia fiind definitivă. Ca urmare, întrucât mandatul celui care a câștigat funcția de primar la Șotrile a fost invalidat, din motivele menționate anterior, Șotrile a fost singura localitate din Prahova, anul trecut, în care nu a avut loc învestirea în funcție a noului primar, funcția de conducere a comunei fiind preluată de către viceprimarul comunei.