Profitându-se de faptul că la nivelul Ploieștiului nu sunt locuri speciale pentru afișaj, panouri în acest sens fiind văzute doar în anumite cartiere ale orașului ,în special pentru spectacolele filarmonicii și ale teatrului, stâlpii- atât cei pentru sistemul de iluminat public, cât și de la zidurile de susținere a imobilelor- au devenit ținta anunțurilor de tot felul. Așa se întâmplă că nu este zonă a orașului în care cei care circulă pe jos să nu dea cu ochii de afişe peste afişe, lipite unele peste altele, cele mai multe fluturând zdrențuite din cauza ploii și a vântului, prin intermediul cărora fie se anunță prezența unei trupe de teatru din București la Ploiești, fie scoaterea la concurs a unor noi locuri de muncă, fie nu ştiu ce apartament de închiriat sau câine pierdut.