N. D.
Potrivit Inspectoratului Județean Școlar Prahova, pentru desfășurarea probelor scrise în cadrul sesiunii iunie-iulie 2021 a Bacalaureatului, în Prahova sunt organizate 27 de centre de examen. La prima probă scrisă, Limba și literatura română, au fost prezenți 4.727 de candidați (reprezentând 97% din totalul candidaților înscriși) : 3.744 candidați de la profil real, respectiv 983 de la profil uman, cu precizarea că nu au participat 111 candidați. În timpul desfășurării primei probe a Bacalaureatului a existat și o tentativă de fraudă, iar pe lângă faptul că a fost eliminat din sală, candidatul respectiv nu va mai avea dreptul de a participa nici la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat. Conform calendarului de desfășurare a ”examenului maturității”, ieri a avut loc proba obligatorie a profilului, astăzi urmând să se desfăşoare proba la alegere a profilului și a specializării, primele rezultate urmând să fie afișate în data de 5 iulie, până la ora 12:00. Contestațiile pot fi depuse sau transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În cazul ultimei situații, candidații vor completa, semna și transmite prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat la cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere, în cazul candidaților minori declarația-tip fiind semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie. Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, afișarea rezultatelor se efectuează prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.