La propunerea unora dintre cititorii ziarului nostru, continuăm să publicăm o serie de informaţii din domeniul administraţiei locale, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Astfel, cei interesaţi vor putea afla cine reprezintă autoritatea executivă și pe cea deliberativă, la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, dar și care sunt atribuţiile primarului și consilierilor locali etc., conform Codului administrativ.
***
Consiliul Judeţean este autoritatea administraţiei publice locale, constituită la nivel judeţean pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale, orăşeneşti şi municipale, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. Consiliul Judeţean este compus din consilieri judeţeni aleşi în condiţiile legii pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Numărul consilierilor judeţeni se stabileşte prin ordin al prefectului, în funcţie de numărul locuitorilor judeţului, conform populaţiei după domiciliu raportate de Institutul Naţional de Statistică la data de 1 ianuarie a anului în care se organizează alegerile. Consiliul Judeţean se completează cu preşedintele Consiliului Judeţean, ales în condiţiile legii pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, care are drept de vot şi conduce şedinţele acestuia. Funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean şi funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean sunt funcţii de demnitate publică.
Consiliul Judeţean îndeplineşte următoarele categorii principale de atribuţii: atribuţii privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al consiliului judeţean, ale instituţiilor publice de interes judeţean şi ale societăţilor şi regiilor autonome de interes judeţean; privind dezvoltarea economico-socială a judeţului; privind administrarea domeniului public şi privat al judeţului; privind gestionarea serviciilor publice de interes judeţean; privind cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern.
Consiliul Judeţean alege din rândul consilierilor judeţeni doi vicepreşedinţi, la propunerea preşedintelui sau a consilierilor judeţeni; hotărăşte înfiinţarea sau reorganizarea de instituţii, servicii publice, societăţi şi regii autonome, în condiţiile legii; aprobă, în condiţiile legii, la propunerea preşedintelui consiliului judeţean, regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului judeţean, organigrama, statul de funcţii, regulamentul de organizare şi funcţionare ale aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean, precum şi ale instituţiilor publice de interes judeţean şi ale societăţilor şi regiilor autonome de interes judeţean; exercită, în numele judeţului, toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute la societăţi sau regii autonome, în condiţiile legii.
Consiliul Judeţean aprobă, la propunerea preşedintelui Consiliului Judeţean, bugetul judeţului, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar, contractarea şi/sau garantarea împrumuturilor, precum şi contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri de valoare în numele judeţului, în condiţiile legii; stabileşte şi aprobă impozite şi taxe, în condiţiile legii;adoptă strategii, prognoze şi programe de dezvoltare economico-socială şi de mediu a judeţului sau din proprie iniţiativă, pe baza propunerilor primite de la consiliile locale; dispune, aprobă şi urmăreşte, în cooperare cu autorităţile administraţiei publice locale comunale, orăşeneşti şi municipale interesate, măsurile necesare, inclusiv cele de ordin financiar, pentru realizarea acestora; stabileşte, pe baza avizului consiliilor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale implicate, proiectele de organizare şi amenajare a teritoriului judeţului, precum şi de dezvoltare urbanistică generală a acestuia şi a unităţilor administrativ-teritoriale componente; urmăreşte modul de realizare a acestora, în cooperare cu autorităţile administraţiei publice comunale, orăşeneşti sau municipale implicate; aprobă documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes judeţean, în limitele şi în condiţiile legii.
(Va urma)