Pe 18 iunie a expirat contractul de folosință a mărcilor ”Petrolul” de către divizionara secundă Petrolul 52, până la organizarea licitației, de către Primăria Ploiești, în lipsa unui acord expres, clubul luând decizia de a nu mai folosi însemnele tradiționale: ”scutul galben- albastru”.
Astfel, la ședința de pregătire de duminică, jucătorii au apărut cu tricourile de antrenament obișnuite dar cu stema acoperită ! S-a ”lansat” o adresă către autoritatea locală, cu solicitarea unei permisiuni pentru a utiliza mărcile în acțiunile clubului (meciuri amicale, antrenamente etc.), până la licitația propriu-zisă, dar, până la un răspuns afirmativ (desigur, dacă va exista un astfel de răspuns), s-a luat decizia de a nu se mai folosi marca!
Test în familie
Revenind la echipă, „lupii” au încheiat cu un test în familie prima săptămână a pregătirilor din această vară, Nicolae Constantin putând să facă, astfel, o primă evaluare a elevilor săi, în condițiile unui joc-școală disputat la Brazi. Tehnicianul a împărțit lotul pe care l-a avut la dispoziție în două echipe, „galbenii” și „albaștrii”, rulând, practic, toți jucătorii valizi, pe parcursul a două reprize de câte 45 de minute.
Pentru „galbeni” au jucat Avram (Jercălău) – Niță (Rusu), Meijers (Nicolae), Huja, Țicu – Constantinescu, Olaru, Romario, Nițescu – D. Ilie (Iovu), Măzărache, în vreme ce la „albaștri” au evoluat Cebotari (Al. Radu) – Pârvulescu (Dunca), Lică, Manolache, Oprea – Cebotaru, Licsandru – Bratu, Boțogan (Ekollo), Saim Tudor (Mănăilă) – Diarra, primii impunându-se cu 2-1, toate golurile fiind înscrise după pauză, de către Măzărache, Constantinescu, respectiv Ekollo.
Echipa va continua să se antreneze la Ploiești, alternând zilele cu una sau două ședințe de pregătire, pentru ca vineri să dispute și primul joc amical al acestei perioade, în compania formației de eșalon județean Tricolorul Breaza.
Ghionion teribil pentru „transferul verii” – accidentare gravă la antrenament
Petrolul a efectuat, vinerea trecută, vizita medicală, antrenorul Nae Constantin luând decizia de a nu lăsa nicio zi liberă elevilor săi în week-end, de-abia la finele acestei a doua săptămâni de pregătire fiind programată prima perioadă de odihnă.
Numai că, antrenamentul de sâmbătă s-a încheiat cu… salvarea la stadion, atacantul Marius Coman având nevoie urgentă de servicii medicale, după o accidentare rar întâlnită, o accidentare foarte gravă pentru un fotbalist și care îl poate scoate din circuit o perioadă – suferind o luxație a șoldului, la piciorul stâng! Accidentarea este cu atât mai ciudată, cu cât ea apare foarte rar la jocul de fotbal și nu s-a produs în urma unui contact fizic cu un coleg, jucătorul fiind imediat transportat la spital, unde va afla dacă perioada de repaus va fi de aproximativ două luni (cazul fericit) sau va depăși 4 luni… Din păcate, Nae Constantin pierde, deocamdată, cel mai important transfer (cel puțin din punct de vedere financiar) făcut în acestă vară!
A semnat Măzărache
Prin pierderea lui Coman, legitimarea lui Simon Măzărache a venit… de la sine, acesta punându-și semnătura pe un contract cu echipa ploieșteană. Fost prim-divizionar, ultima dată la Farul, Măzărache se antrena de mai multe zile sub comanda lui Nae Constantin, convingând staff-ul să-i acorde șansa de a-și trece și Petrolul în CV.
„Frecţie” pentru cont!
În ultimul sezon de Liga 2, ediția 2020/2021, s-au primit 600 de mii de euro pentru drepturile TV, o nouă licitație organizată de către FRF îmbunătățind puțin această sursă de venit pentru cluburi.
Banii au fost și vor fi împărțiți în mod egal către toate cluburile participante, în trei tranșe, fără a se ține cont de niciun criteriu care să diferențieze aceste sume! Nu s-a ținut cont nici de cel sportiv, astfel că între banii luați de prima și ultima clasată nu a fost vreo diferență ( !!!), nici de frecvența transmisiilor, astfel că între cluburile care au fost televizate etapă de etapă și cele care s-au văzut ”din an în Paște”, la TV, iar, nu a fost vreo diferență la încasări (deși, clar, au existat cheltuieli suplimentare pentru a se asigura aceste transmisii și din partea echipelor gazdă)!
Acum, neoficial, suma a crescut cu aproximativ 15%, astfel că fiecare echipă va încasa undeva la 30-35.000 de euro, pentru un sezon, desigur, o sumă infinit mai mică decât o codașă din Liga I, care ia… milionul de euro, de la TV!
Pe lângă acești bani, cluburile din Liga 2 au împărțit în mod egal și 200.000 de euro per sezon de la sponsorul campionatului, Casa Pariurilor, în sezonul trecut, sumă care sunt șanse mari să fie păstrată și în noul campionat, astfel că se vor … aduna, cu chiu, cu vai, aproximativ 50.000 de euro, din aceste surse, în fiecare buget al cluburilor, buget care depășește, mai peste tot, 1.000.000 de euro pentru fiecare echipă, ajungând și la peste 2 milioane de eruro (vezi cazul Petrolului, în ultimele sezoane, care a acoperit doar… 2-3 % din buget, din aceste ”surse independente”).
Un ploieştean devine principalul adversar!?
Dănuț Coman (fostul președinte al Astrei) a devenit noul președinte al echipei FC Hermannstadt, echipă care va activa în Liga a II-a și va fi rivala Petrolului. Acesta a ajuns la un acord cu antrenorul cu care va lucra la trupa sibiană, ploieșteanul Marius Măldărășanu (46 de ani) fiind ”ca și semnat” la Sibiu. Marius Măldărășanu revine în antrenorat, după ce ultima dată a antrenat-o pe Metaloglobus București, în perioada iunie 2019 – mai 2020, în ediția 2019/2020 a Ligii 2.
Măldărășanu era la un pas să devină antrenor la Corona Brașov, viitoarea FC Brașov Steagul Renaște, tot în Liga 2, dar, între timp, a apărut oferta de la FC Hermannstadt, căruia i-a răspuns pozitiv, urmând să devină adversar direct pentru prietenul și colegul său – Nae Constantin!