F. T.
La începutul săptămânii, poliţiştii de la IPJ Prahova anunţau că, în contextul creşterii alarmante a numărului de accidente cauzate în special de viteza excesivă, vor acţiona permanent pentru sancţionarea celor care nu respectă normele regimului rutier.
În acest context, după cum se menţionează într-un comunicat de presă al poliţiei prahovene, „joi, 13 mai a.c.,. în intervalul orar 15:00- 18:00, agenţii Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pe DN 72, pe raza localităților Stoenești și Brătășanca, respectiv pe DN 1 – zona localității Nistorești – în scopul prevenirii accidentelor rutiere care au avut ca principală cauză de producere viteza excesivă.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 53 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 19.300 de lei, 39 dintre ele fiind aplicate pentru încălcarea limitelor legale de viteză.
Totodată, a fost retras și un certificat de înmatriculare”.
Aşadar, din 53 de sancţiuni, 39 au fost pentru „încălcarea limitelor legale de viteză”.
Deci, unii chiar nu se potolesc…