F. T.
Poliţiştii prahoveni i-au întocmit dosar penal unei femei care a găsit într-un supermarket din Ploieşti o sumă de bani, fără să anunţe, despre acest lucru, aşa cum prevede legea, autorităţile.
În legătură cu acest caz, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova precizează, într-un comunicat de presă: „Marți, 25 mai, angajaţii Secției nr. 2 Ploiești au fost sesizați de către un bărbat că la data de 8 mai, în timp ce se afla în incinta unui supermarket din Ploiești, ar fi pierdut suma de 2.100 de lei. În urma verificărilor efectuate ( prin metode specifice, ce au necesitat timp-n.n.), s-a constatat faptul că, la scurt timp după ce bărbatul ar fi pierdut banii, o femeie i-ar fi observat pe pardoseală, dar i-ar fi introdus în geanta personală.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și predat persoanei vătămate. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de <<însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor>>”.
În acelaşi comunicat de presă, poliţia prahoveană mai atenţionaeză asupra faptului că ” din punct de vedere legal, însuşirea unui bun găsit sau ajuns din eroare ori în mod fortuit în posesia altei persoane, care nu îl predă autorităților în termen de 10 zile, constituie infracțiune”.