Ieri, preşedintele rus Vladimir Putin a lansat un apel către Israel şi palestinieni să înceteze ostilităţile şi să caute în mod activ soluţii, potrivit EFE şi RIA Novosti, citate de Agerpres. „Asistăm la o puternică escaladare în Orientul Mijlociu. Intensificarea confruntărilor între palestinieni şi israelieni a făcut un număr mare de victime civile, între care copii”, a spus Putin, în cadrul unei ceremonii de prezentare a scrisorilor de acreditare din partea a 23 de noi ambasadori în Marele Palat al Kremlinului. „Considerăm că este imperativă oprirea acţiunilor violente de ambele părţi şi căutarea activă a unei soluţii pe baza rezoluţiilor relevante ale Consiliului de Securitate al ONU şi a principiilor general recunoscute ale dreptului internaţional”, a subliniat şeful statului rus. Confruntările dintre miliţiile palestiniene din Gaza şi Israel au intrat ieri în a noua zi, fără progrese în privinţa încheierii unui armistiţiu, violenţele soldându-se cu cel puţin 212 de morţi de partea palestiniană şi zece morţi în Israel.
Acasă Actualitate Preşedintele Vladimir Putin îndeamnă Israelul şi palestinienii să pună capăt escaladării conflictului