N. D.
La cinci ani de la inaugurare, în Parcul Municipal Vest se fac, în continuare, noi plantări de arbori și arbuști. Astfel, ieri, parcul s-a îmbogățit cu 40 de platani, printre cei care au participat la activitatea ecologică derulată în comun cu Asociația “Ne implicăm” fiind primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, și directorul general al rafinăriei Petrotel – Lukoil, Aleksei Kovalenko. Acesta din urmă nu se află la prima acțiune de plantare de copaci la care reprezentanții companiei participă, prilej cu care și-a exprimat aprecierea față de administrația locală pentru că a implicat rafinăria în proiectul de ieri de plantare a platanilor.