N. Dumitrescu
Ieri, s-a deschis în Prahova primul centru de vaccinare în cadrul căruia administrarea serului anti Covid-19 se poate face fără ca persoana care s-a decis să se imunizeze să se dea jos din mașină. Centrul de vaccinare de tip drive-through, deschis la km. 6, la ieșirea din Ploiești, în parcarea supermarketului aflat pe teritoriul administrativ al comunei Blejoi, va fi deschis până duminică seară, la ora 20.00, administrarea serului fiind făcută fără programare, doar în baza actului de identitate. Sunt funcționale patru fluxuri, iar încă de la deschidere, ieri, se formaseră cozi de mașini. După cum se putea vedea pe plăcuțele de înmatriculare ale autovehiculelor, cei care veniseră să se vaccineze erau atât prahoveni, cât și din alte județe, unele dintre persoane adresându-se pentru prima doză de vaccin, altele pentru rapel. Pentru fiecare dintre etapele incluse în procesul de vaccinare sunt amenajate zone speciale și separate, de la triaj și completarea formularelor până la cortul unde așteaptă, timp de 15 minute, cei deja vaccinați, iar personalul medical se asigură că totul este în regulă cu aceștia și nu sunt înregistrate reacții adverse. Serviciul Județean de Ambulanță Prahova asigură vaccinarea prin echipe medicale voluntare, rapelul pentru cei vaccinați la acest drive-through urmând să se facă în perioada 17- 20 iunie, în același spațiu. Evenimentul este organizat de Instituția Prefectului Prahova, Consiliul Județean Prahova, Primăria comunei Blejoi, în parteneriat cu Ploiești Shopping City, dar și cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică, al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, al celui de Poliție și al celui al Jandarmeriei, precum și al Serviciului de Ambulanță Județean – toate din Prahova, și STS.
Primul centru de vaccinare împotriva Covid-19 de tip Drive – Through s-a deschis în Prahova ieri, la ora 12.00, în parcarea Ploiești Shopping City și va funcționa până pe data de 30 mai a.c., programul de funcționare fiind între orele 8.00-20.00. Vaccinul folosit este cel produs de compania Pfizer BioNTech, iar persoanele care doresc să se vaccineze se pot prezenta în parcarea centrului comercial Ploiești Shopping City, indiferent de localitatea de domiciliu, fără programare, prezentând documente de identitate valabile – carte de identitate sau pașaport. Așa cum a fost și ieri, în prima zi de funcționare, intrarea mașinilor la acest centru de vaccinare se face din sensul giratoriu de pe Bulevardul Republicii, șoferii fiind direcționați de echipajele de poliție rutieră să urmeze traseul către punctele de registratură și triaj și apoi către punctul de vaccinare. Persoanele vaccinate rămân în zona post-vaccinare timp de 15 minute, primesc adeverința de vaccinare, după care părăsesc parcarea, prin spatele centrului comercial, pe DJ 236. După cum am putut vedea ieri, imediat după deschiderea centrului de vaccinare, au fost destui cei care au ales varianta de a se imuniza fără să coboare din mașină, despre această posibilitate aflând fie din presă, dar și pentru că fuseseră, de dimineață, o fugă, la mall. Cert este că multora le-a fost mai ușor să vină la acest centru, așa cum s-a întâmplat și cu un tânăr de 28 de ani, din Ploiești, care, având programarea tot ieri pentru rapel, nu a mai fost nevoit să se deplasese la București, la centrul de vaccinare unde i se administrase prima doză.
La coadă, în așteptarea administrării serului, ieri, în prima oră de la deschidere, au putut fi văzute mașini înmatriculate atât în Prahova, cât și în alte județe, persoanele care veniseră să se imunizeze fiind de toate vârstele. Astfel, o doamnă, deja imunizată cu ambele doze, își convinsese și soțul, în vârstă de 69 de ani să se vaccineze, iar un domn venise atât cu fiul, cât și cu prietena acestuia să le fie administrată prima doză de ser.