Ieri, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, la Timişoara, că revenirea la normalitate se va face treptat, iar restricţiile vor fi ridicate pe măsură ce evoluţia pandemiei şi rata de vaccinare vor permite acest lucru, potrivit Agerpres. „Tot timpul trebuie să vedem lucrurile aşa cum sunt. Această revenire la normal este de fapt un început de a reveni la viaţa de dinaintea pandemiei. Nu se va putea face dintr-odată, ci va trebui făcută în paralel cu vaccinarea şi cu continuarea măsurilor de prevenţie. Restricţiile vor fi ridicate treptat, pe măsură ce evoluţia pandemiei şi rata de vaccinare ne vor permite să facem acest lucru”, a spus ministrul Sănătăţii. Ministrul a explicat că deschiderea zonelor ”albe” în spitale (pentru pacienţii non-COVID) este posibilă, în luna martie fiind publicat Ordinul privitor la împărţirea fluxurilor în spitalele COVID care au devenit mixte. „A fost un prim pas (publicarea Ordinului – n.r.), care a reprezentat pregătirea tocmai pentru această flexibilitate a spitalelor, care acum au posibilitatea de a-şi adapta într-un termen foarte scurt numărul de paturi la nevoi. Atunci când nevoia de paturi ATI pentru pacienţii COVID scade, spitalele au posibilitatea, printr-o adresă la DSP, să reducă numărul de paturi ATI şi paturi destinate pacienţilor COVID şi să crească accesul pacienţilor cu afecţiuni non-COVID”, a detaliat ministrul. Ioana Mihăilă a reamintit că joi au fost vaccinate peste 100.000 de persoane. „Faptul că accesul populaţiei la vaccinare este mult facilitat arată că ritmul de vaccinare poate fi menţinut şi crescut, pentru a putea reveni la viaţa de dinainte de pandemie cât de curând posibil”, a punctat ea. Mihăilă a mai adăugat că Ordinul referitor la testarea COVID în farmacii va veni să clarifice nevoia de circuite în aceste locuri, iar farmaciile care vor testa vor fi cele care vor putea asigura un spaţiu corespunzător testării, pentru a nu exista riscul transmiterii infecţiei. Testele sunt puse la dispoziţie de Ministerul Sănătăţii prin DSP-uri. Ministrul Sănătăţii a participat la Timişoara la deschiderea primului centru de vaccinare de tip drive through deschis în municipiu.
Acasă Actualitate Ministrul Sănătăţii: Restricţiile vor fi ridicate treptat, pe măsură ce evoluţia pandemiei şi...