După o săptămână de pauză, FRF neorganizând meciuri în ”Săptămâna Mare”, juniorii „U 19”, „U17” și „U16” au revenit pe gazon.
Petrolul și Astra au ieșit ”binișor” din meciurile din weekendul trecut. Găzarii și-au câștigat meciurile disputate, sâmbăta trecută, în Liga Elitelor, primii tranșând derbiul cu ACS Kids Tâmpa Brașov (3-2), iar ceilalți impunându-se în fața lui ACS Sport Team București (2-1). În schimb, formația „U19” a pierdut, dramatic, întâlnirea disputată, la Brazi, cu ACS Sport Team București (1-2).
Astra a reușit, la juniori A, o victorie importantă, câștigând meciul de la București, contra celor de la Daco-Getica, scor 3-2, luând astfel o opțiune importantă pentru a câștiga seria și a se califica în turul următor al întrecerii, golul lui David Brăilă dovedindu-se decisiv, Astra având, la juniori Under 19, o echipă cu mulți jucători de la echipa satelit, internaționali de juniori chiar, portarul Silveanu, Zaharia, Brăilă, Tiberiu și Alex Giuroiu, Stanciu etc., fiind prezenți în teren!
Pentru Petrolul, clubul prezent la cel mai important nivel competițional la nivel de juniori republicani, formația „U19” a condus ostilitățile până aproape de finalul meciului de la Brazi. Petroliștii au deschis scorul chiar înainte de pauză, prin Nicholas Stănescu (44), însă n-au putut să-și conserve avantajul și după reluare. Mai mult, ACS Sport Team București a punctat de două ori în ultimele minute ale întâlnirii, obținând, astfel, cele trei puncte puse în joc! Antrenorul „galben-albaștrilor”, Marius Manolache, a apelat, în confruntarea de sâmbătă, la Darius Barbu – Dan Stoica (80 Tiberiu Dima), Octavian Mănescu, Andrei Șerban, Antonio Popa, Cristian Licsandru (80 Ionuț Pop), Nicholas Stănescu, Fabian Sotir (46 Gabriel Stoica), Vlad Bogdan (70 Radu Dumitru), Cristian Vrăjitoarea (70 Dragoș Mănescu) și Raul Bucur. În clasament, FC Petrolul ocupă locul 10, iar etapa viitoare va evolua în deplasare, cu ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe (duminică, ora 12.00).
În schimb, în continuarea „cuplajului” de la Brazi, juniorii „U17” și-au răzbunat colegii mai mari, impunându-se cu 2-1. Elevii lui Gheorghe Liliac s-au desprins pe tabelă încă din prima repriză, după reușitele lui David Ilie (38, penalti) și Sebastian Bălașa (41), suficiente pentru a le asigura o victorie la limită, în condițiile în care bucureștenii au punctat și ei, dar doar o dată, după reluare. Pentru Petrolul au jucat Liviu Toma – Alexandru Cazan, Mario Alecsandru, Juan Pătrașcu, Andrei Spatarelu – Alexandru Tudose (18 Sebastian Bălașa), Lucian Iancu, Andrei Oprea, Ionuț Vuță (88 Cristian Leonte) – Andrei Sârbu – David Ilie (88 Andrei Gheorghe). După această victorie, formația noastră ocupă poziția a cincea în clasament, iar în etapa viitoare se va deplasa la Sf. Gheorghe, pentru partida cu ACS Sepsi OSK (duminică, ora 14.00).

Juniorii petrolişti serbează încă o victorie la… Elite

O victorie extrem de importantă a fost obținută de echipa „U16” în cea de-a treia etapă a Seriei 2 din Liga Elitelor. Formația pregătită de către Laurențiu Tureac a tranșat, scor 3-2 (3-0), duelul cu prima clasată, ACS Kids Tâmpa Brașov, preluând, astfel, șefia ierarhiei, având, asemenea celor de la Astra U19, mari șanse de promovare în faza următoare a competiției! Toate cele trei goluri ale „lupișorilor” au fost marcate în prima repriză, de către Albert Dima (3), Mihnea Rădulescu (35) și Andrei Giamanu (60), primul „11” al formației noastre cuprinzându-i pe Andrei Jercălau – Andrei Giamanu, Tudor Catargiu, Vlad Balea, Sebastian Alexandrescu, Alex Mitran, Leonard Preda, Alexandru Petre, Mihai Tertea, Mihnea Rădulescu, Albert Dima. Rezerve: Teodor Stancu, Eduard Niculae, Augustin Giamanu, Mario Ioniță, Denis Mihăilă, Denis Ardeleanu și Alin Baciu. Sâmbătă, de la ora 16.00, petroliștii vor evolua pe terenul ocupantei ultimului loc, CSM Focșani 2007.

Juniori Republicani, rezultate și clasamente:

Liga Elitelor U19 – Meciurile Etapei 19
SC Dinamo 1948 SA 3 – 3 CS Concordia Chiajna
Petrolul Ploieşti 1 – 2 ACS Sport Team Bucureşti
Viitorul Constanţa SA 7 – 0 ACS Kids Tâmpa Braşov
SC FC Voluntari SA 2 – 1 AFC Botoşani
Academica Clinceni 4 – 0 LPS Buzău
SC Fotbal Club FCSB SA 6 – 2 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

Clasament Etapa 19
Loc Echipa M V E I Gol Pct
1. Viitorul Constanţa SA 19 18 0 1 92-8 54
2. Fotbal Club FCSB SA 19 15 0 4 66-24 45
3. Concordia Chiajna 19 11 2 6 39-30 35
4. SC FC Voluntari SA 19 11 2 6 35-30 35
5. FC Academica Clinceni 19 10 2 7 41-30 32
6. AFC Botoşani 19 8 5 6 39-34 29
7. Sport Team Bucureşti 19 6 5 8 24-34 23
8. SC Dinamo 1948 SA 19 5 6 8 31-34 21
9. Sepsi OSK Sf. Gheorghe 19 6 3 10 21-46 21
10. FC Petrolul Ploieşti 19 5 2 12 33-46 17
11. Kids Tâmpa Braşov 19 3 1 15 18-65 10
12. LPS Buzău 19 1 2 16 19-77 5

Liga Elitelor U17 – Meciurile Etapei 19
Dinamo 1948 SA 3 – 3 Concordia Chiajna
FC Petrolul Ploieşti 2 – 1 Sport Team Bucureşti
Viitorul Constanţa SA 9 – 0 Kids Tâmpa Braşov
FC Voluntari SA 1 – 0 AFC Botoşani
Academica Clinceni 4 – 0 LPS Buzău
SC Fotbal Club FCSB SA 2 – 0 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

Clasament Etapa 19
Loc Echipa M V E I Gol Pct
1. SC Fotbal Club FCSB SA 19 18 0 1 93-12 54
2. Viitorul Constanţa SA 19 15 1 3 74-15 46
3. SC Dinamo 1948 SA 19 12 2 5 55-40 38
4. FC Academica Clinceni 19 11 3 5 38-24 36
5. FC Petrolul Ploieşti 19 11 1 7 42-36 34
6. Sepsi OSK Sf. Gheorghe 19 9 2 8 29-32 29
7. Concordia Chiajna 19 8 3 8 35-39 27
8. Sport Team Bucureşti 19 7 0 12 26-42 21
9. FC Voluntari SA 19 5 2 12 28-50 17
10. Kids Tâmpa Braşov 19 5 1 13 27-53 16
11. LPS Buzău 19 3 0 16 16-63 9
12. AFC Botoşani 19 2 1 16 13-70 7

Campionatul Naţional U19 – Meciurile Etapei 3
ASC Daco-Getica Bucureşti 2 – 3 AFC Astra
ACS Pro Team 0 – 7 ACS Petrosport Ploieşti
CSM Ploiești a stat

Clasament Etapa 3
Loc Echipa M V E I Gol Pct
1. ACS Petrosport Ploieşti 3 2 0 1 13-3 6
2. Daco-Getica Bucureşti 3 2 0 1 14-5 6
3. AFC Astra 2 2 0 0 4-2 6
4. CSM Ploieşti 2 0 0 2 1-6 0
5. ACS Pro Team 2 0 0 2 1-17 0

Campionatul Naţional U17 – Meciurile Etapei 3
ASC Daco-Getica Bucureşti 4 – 2 AFC Astra
ACS Pro Team 2 – 1 ACS Petrosport Ploiesti
CSM Ploiești a stat

Clasament Etapa 3
Loc Echipa M V E I Gol Pct
1. Daco-Getica Bucureşti 3 3 0 0 15-3 9
2. AFC Astra 2 1 0 1 7-4 3
3. ACS Petrosport Ploieşti 3 1 0 2 3-6 3
4. ACS Pro Team 2 1 0 1 3-8 3
5. CSM Ploieşti 2 0 0 2 0-7 0

Liga Elitelor U16, Seria 2
Clasament
Loc Echipa M V E I Gol Pct
1. FC Petrolul Ploiești 3 2 1 0 5-2 7
2. ACS Kids Tâmpa Braşov 3 2 0 1 11-7 6
3. ACS SR Municipal Braşov 3 1 2 0 8-2 5
4. Sepsi OSK Sf. Gheorghe 3 1 1 1 6-7 4
5. LPS I.B. Soter Buzău 3 0 1 2 4-9 1
6. CSM Focşani 2007 3 0 1 2 5-12 1

Seria 4
Clasament
Loc Echipa M V E I Gol Pct
1. SC Dinamo 1948 SA 3 3 0 0 11-0 9
2. Fotbal Club Rapid 1923 3 2 0 1 21-6 6
3. CSA Steaua Bucureşti 3 2 0 1 7-5 6
4. AFC Chindia Târgovişte 3 1 0 2 5-5 3
5. ACS Petrosport Ploieşti 3 1 0 2 6-11 3
6. AFC Astra Giurgiu 3 0 0 3 0-23 0