Pentru a-i determina pe cei care vor să se vaccineze să nu mai amâne punerea în practică a acestei decizii, autoritățile prahovene au lansat invitația la imunizare inclusiv printr-un afiș de mari dimensiuni amplasat pe peretele exterior de la intrarea principală a Palatului Administrativ din Ploiești. Astfel, toți cei care trec prin centrul orașului, pe jos sau în mașină, pot afla despre faptul că, începând de joi și până duminică la ora 20.00, în parcarea centrului comercial de la ieșirea din Ploiești, la km 6, va funcționa un centru de vaccinare în care administrarea serului se va putea face fără ca persoanele să coboare din autovehicul.