File pentru o istorie trăită „pe viu”: Privind – fără mânie – spre un an de PANDEMIE! (III)

Luiza Rădulescu Pintilie

Pandemia de coronavirus continuă să facă istorie la nivel planetar, influenţând, de mai bine de un an, ţări şi comunităţi, dar mai ales destine individuale.
Omenirea a mai trecut prin numeroase epidemii şi pandemii, iar istoria acestora a ajuns până la noi şi pe baza mărturiilor rămase înscrise în documente de arhivă, în presa vremii sau transmise din generaţie în generaţie.
Istoria pandemiei de coronavirus e în plină desfăşurare. Trăită „pe viu” de la un capăt la altul al lumii. Scriindu-se sub ochii noştri, uneori în cel mai dramatic mod cu putinţă. Iar presa are, fără îndoială, obligaţia sa de a fi „cronicar” al acestei istorii, mai ales pentru cei care vor vrea să afle, peste timp, cum s-a scris cu adevărat această istorie.
Ce urme a lăsat deja pandemia de coronavirus -după mai bine de un an de la declararea ei oficială de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi înaintea unui al patrulea val despre care se vorbeşte din ce în ce mai mult- ne-am propus să aflăm adresând aceleaşi întrebări unor oameni cu vârste, preocupări şi experienţe de viaţă diferite. Iar pe parcursul câtorva numere ale ziarului PRAHOVA vă vom prezenta opinii şi mărturisiri, date certe şi speranţe exprimate dinspre medicina şi domeniul situaţiilor de urgenţă- cele aflate din prima clipă în zona „de foc”, şcoală şi biserică, economie şi ocuparea forţei de muncă, o generaţie de liceeni aflată într-un moment crucial de viaţă, politică, armată, evidenţa persoanelor şi, bineînţeles, presă, cultură şi istorie. Trăiri personale şi decizii asumate în numele responsabilităţilor oficiale. File încă „la cald” pentru „memoria” arhivelor de mai târziu !
1. Cum aţi traversat toată această perioadă de pandemie şi care a fost sentimentul dominant pe care l-aţi încercat ?
2. Ce v-a lipsit cel mai mult în tot acest timp?
3. Dacă admitem că fiecare încercare la care ne supune viaţa ne lasă şi o lecţie de învăţat, care este în plan personal această lecţie ?
4. Fără a căuta vinovaţi şi vinovăţii, consideraţi că există cineva care ar fi putut influenţa în bine tot ceea ce au însemnat pandemia şi
consecinţele sale în viaţa fiecăruia dintre noi ?

Date la zi
• În LUME, de la începutul pandemiei şi până ieri s-au înregistrat 165.409.349 de cazuri confirmate de infecție cu coronavirus, dintre care 3.454.616 de decese. Au fost raportate 634.937 de cazuri noi, dintre care 11.816 de decese.
• În ROMÂNIA, de la începutul pandemiei şi până la data de 20 mai a.c.,ora 13.00, s-au înregistrat 1.074.297de cazuri confirmate de infecție cu coronavirus, dintre care 29.777 de decese, fiind confirmate 618 cazuri noi de infecție cu coronavirus.
• În PRAHOVA, de la începutul pandemiei şi până la data de 20 mai a.c., s-au înregistrat 34.950 de cazuri confirmate de infecţie cu coronavirus, dintre care 1307 decese, fiind confirmate 34 de cazuri noi de infecţie cu coronavirus.

• Ana Antonia Tudose, studentă anul I la Conservatorul Regal din Bruxelles, clasa de pian a profesorului Aleksandar Madzar:

Un muzician nu se poate împlini nici pe departe doar studiind, ci are nevoie de public şi să-i fie confirmată munca prin aplauze

1.Am traversat extrem de greu această perioadă, din mai multe motive. În primul rând, a fost perioada de început a cursurilor on-line, ceea ce a făcut ca mult timp după declararea pandemiei să nu facem astfel de cursuri, deși eram clasa a XII- a. Apoi, examenul de bacalaureat, lipsa festivităților de absolvire, lipsa banchetului, a tuturor lucrurilor frumoase care ar trebui să încheie anii de liceu. A urmat o perioadă lungă fără posibilitatea de a avea o vacanţă sau o singură ocazie de relaxare, după un an greu. Cel mai rău a fost, însă, că a trebuit să mă despart pentru mult timp de părinții mei, întrucât am plecat la studii în Belgia și ei nu au mai avut posibilitatea de a ma vizita, din cauza condițiilor de călătorie restrictive. În Belgia, până acum o săptămână, au fost restricții mult mai severe decât în România. Totul a fost închis, nu am avut posibilitatea de a socializa cu nimeni, de a ieși cu prieteni de vârsta mea sau de a îmi face prieteni. Au fost luni la rând în care, în afară de drumul la facultate și la cumpărături alimentare, nu ieșeam din casă mai multe zile.
2.Cel mai mult mi-au lipsit părinții în cea mai mare parte a timpului și spectacolele cu public. De fapt, aproape nu am mai avut ocazia să urc pe scena. Cunoașteți care a fost soarta spectacolelor în această perioadă, iar un muzician nu se poate împlini nici pe departe doar studiind, are nevoie de public, are nevoie sa transmită emoții, să îi fie confirmată munca prin aplauze.
3.Am învățat lecţia răbdării. Și, mai ales, am învățat să am mai multă încredere în mine. Fiind foarte apropiată de părinți, m-am văzut pusă în situația de a pleca la peste 3000 de km de ei, fără speranţa că o să îi văd prea curând. A trebuit să mă descurc singură cu toate lucrurile, să iau decizii importante, fără să mă tem că nu aş fi în stare.
4.Sunt convinsă că există vinovați. Și că situația ar fi putut fi gestionată cu o mai mare răspundere, în aşa fel încât viaţa să nu ne fie pusă ,, în aşteptare”atât timp. Dar, cât timp, nu am date concrete, nu am nici dreptul să-mi dau cu părerea.

• Cristina Gîdiuţă – director executiv al Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Ploieşti:

Şi durerea se învaţă!

1.Greu. La început a fost frica de necunoscut! Apoi, am avut sentimentul de „stare de asediu/război”. În timp, a intervenit obişnuinţa… Vestea stării de urgenţă am primit-o de ziua de naştere a soţului. Sărbătoream împreună cu copiii şi, când s-a dat ştirea la televizor, ne-am uitat crispaţi unul la celălalt, neştiind ce o să urmeze. Când privirile ni s-au intersectat, am simţit cum amândurora „ni s-au strâns inimile”. A urmat şcoala on-line. Cu excepţia faptului că elevii nu puteau să iasă din casă, la început, cursurile au decurs foarte bine (suntem într-un municipiu reşedinţă de judeţ. Majoritatea deţine mijloacele necesare tehnice pentru orele on-line). Noutatea de a se vedea toţi pe un ecran, de a comunica astfel între ei, îi fascina. În timp, a intervenit … rutina? Au început să nu îşi mai deschidă camerele, iar profesorii, pe bună dreptate, se simt frustraţi. Sigur, în contextul prezentat, şi copiii/adolescenţii au avut şi au frustrările lor: lipsa libertăţii de mişcare; obligativitatea portului măştii; faptul că nu puteau merge la bunici, la prieteni, în tabere, la concerte… La început, chiar şi la şcoală! Această pandemie a ţinut şi ţine prea mult! Mi-aş dori foarte mult ca vaccinul să stopeze boala şi să nu mai trecem prin aşa ceva! Va fi greu pentru toţi să revenim la normalitate şi ar fi ideal să putem să folosim, pe viitor, lucrurile bune pe care am fost nevoiţi să le inventăm pentru a ne putea adapta la situaţia creată de pandemie. Am lucrat în toată această perioadă. Colegii mei s-au îmbolnăvit pe rând, iar unii dintre ei au pierdut oameni dragi. Am văzut public (cetăţeni pe care îi deservim) disperat, fericit, furios, deznădăjduit… Instituţia pentru care lucrez a colaborat, pentru şase luni, on-line, cu spitalele, maternităţile, medicii de familie şi am văzut că se poate! Într-o oarecare măsură, distanţa ne-a apropiat!
2. Libertatea de mişcare şi … de exprimare, uneori!
3.Şi durerea se învaţă … Totuşi, cred că răbdarea este lecţia pe care am învăţat-o, personal, într-o oarecare măsură, în această perioadă.Iar, la nivel mondial, „lecţia on-line-ului” o consider cea mai importantă! Pentru toate domeniile de activitate care o permit!
4.Consider că Raed Arafat a influenţat întotdeauna în bine situaţia României! Sigur, totul este perfectibil şi învăţăm pe parcurs, fiecare dintre noi, cu fiecare situaţie nouă, pe care nu am mai întâlnit-o şi cu care ne confruntăm.

• col.(rtr)Chiper Constantin:

Este absolut necesar să se creeze condiţii bune de lucru medicilor şi personalului medical,
pentru lichidarea acestei pandemii

În vârstă de 85 ani şi patru luni (născut la 23 ianuarie 1936, în comuna Soleşti, jud. Vaslui), pensionar la Ministerul Apărării Naţionale, cu gradul de col. (rtr) în arma radiolocaţie, am lucrat 41 de ani în Armata română, din care 28 de ani în Şcoala Militară de Aplicaţii a Trupelor Radiotehnice din Ploieşti. După pensionare am desfăşurat diverse activităţi obşteşti: în anul 1994 am fost ales în Biroul judeţean Prahova a Asociaţiei „Cultul Eroilor” în funcţia de viceprereşedinte şi din anul 2010 în funcţia de preşedinte. În prezent sunt vicepreşedinte în Biroul Executiv Central al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” şi preşedinte de onoare în A.N.V.R., filiala Prahova. O persoană activă fiind, perioada pandemiei pe care am parcurs-o cu toţii- copii, tineri şi oameni în vârstă- m-a afectat şi pe mine, mai ales prin aceea că am trăit un sentimentul al lipsei de libertate cu care eram atât de obişnuit. Personal, m-a afectat faptul că nu am putut să mă deplasez la Arhivele Militare, pentru a continua să adun materialele necesare înscrierii lor în lucrările monografice pe care le-am realizat după pensionare. Norocul meu a fost că, de-a lungul anilor, am strâns multe date despre prahoveni, pe care am putut să le folosesc în perioada aplicării restricţiilor. Astfel am putut realiza lucrările: „Vasluienii în războaie”, împreună cu inginerul Ursu Neculai, „Omagiu eroilor şi veteranilor de război prahoveni”- editată în anul 2020, cu sprijinul seniorilor pensionari din domeniul petrolului, al personalului Bibliotecii „Nicolae Iorga” şi preşedintelui ARDUP- col. (rtr) Dumitru Codiţă şi al Consiliului Judeţean Prahova, editarea Ediţei a II-a a acestei lucrări, pe care o vom lansa pe data de 2 iunie, la Biblioteca Nicolae Iorga. Aceste lucrări au difuzate în şcoli şi la instituţiile de cultură. Cumva, am valorificat în această perioadă de pandemie tot ceea ce am acumulat , ca om şi cadru al Armatei române, în perioada anilor 1969-1993, pe care o consider cea mai frumoasă, pentru că am lucrat în învăţământ, organizând expuneri, seminarii şi dezabateri pe probleme de istorie militară cu absolvenţii facultăţilor de Electronică şi Telecomunicaţii, Calculatoare şi automatizări, în Şcoala Militară Ofiţeri în Rezervă, cu tinerii militari admişi în aceste facultăţi, care executau serviciul militar timp de 9 luni , înainte de a merge la facultate, cu cadrele militare active şi în rezervă, ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri din Trupele Radiotehnice ale Armatei române. Cursul de istorie militară pe care l-am condus, după absolvirea Facultăţii de istorie şi a Cursului de Istorie Militară mi-au dat posibilitatea să evidenţiez eroismul şi jertfele bunicilor şi părinţilor noştri în Războiul de independenţă 1877-1878, în Primul Război Mondial 1916-1919 la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz şi în cel de al Doilea Război Mondial 1941-1945, în Campaniile militare din Est şi Vest. Începând din anul 1972 am studiat în Arhivele Militare din Bucureşti şi Piteşti, jurnalele de operaţii ale unităţilor şi marilor unităţi militare şi Registrele matricole întocmite de Cercurile de recrutare judeţene, reţinând cele mai semnificative fapte de eroism şi jertfele ostaşilor militari prahoveni. Cu mari emoţii am luat cunoştinţă de faptele deosebite de luptă ale prahovenilor la Plevna, Griviţa şi Vidin, în Războiul de Independenţă, la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz din vara anului 1917, şi din apărarea Prahovei, împotriva bombardamentelor anglo-americane, sovietice şi germane sau , în cel de- al Doilea Război Mondial, de contribuţia prahovenilor la eliberarea Basarabiei şi de marile pierderi suferite în luptele de la Cotul Donului în anul 1942. Or, toate acestea sunt acumulări importante, pe care mă bucur că le-am putut valorifica în diverse lucrări, în această perioadă, în care am stat mai mult la masa de lucru, fiindcă ele merită să fie cunoscute şi de către cei tineri şi mai ales să înveţe din eroismul, din sacrificiul, din încrederea cu care au luptat înaintaşii lor în momentele dificile care nu au lipsit de-a lungul istoriei acestui neam.
2.Mi-au lipsit mult întâlnirile directe cu prietenii mei profesorii de istorie, cu care am colaborat bine îndeosebi în ultimii douăzeci de ani, pentru educaţia în spirit patriotic a elevilor, membri ai Cercurilor de istorie şi a Cercurilor „Cultul Eroilor”.Mi-au lipsit întâlnirile emoţionate cu elevii şi tinerii, mereu dornici să afle despre faptele de vitejie ale bunicilor şi părinţilor lor.
3..În plan personal am înţeles şi mai mult că familia constituie un mare sprijin, mai ales legat de asigurarea stării de sănătate şi rezolvarea unor probleme legate de viaţa de fiecare zi.
4.Consider că Guvernul României, politicienii, ar fi putut face mai mult pentru prevenirea îmbolnăvirii oamenilor şi realizarea unei bune colaborări, indiferent de apartenenţa politică. Cred că ar fi nevoie de mai multă cinste în gospodărirea fondurilor financiare, în scopul asigurării sănătăţii tuturor oamenilor, de la copii până la oamenii în vârstă. Este absolut necesar să se creeze condiţii bune de lucru medicilor şi personalului medical, pentru lichidarea acestei pandemii. Ministerul Sănătăţii să revină, în acelaşi timp, la măsuri ferme pentru tratarea şi a celorlalte categorii de bolnavi , care se luptă cu suferinţele mari provocate de cancer, de tuberculoză, de afecţiunile cardio-vasculare, ca să dau doar câteva exemple dintre bolile care conduc la un număr mare de decese.

(va continua)