Turul României, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din țara noastră, se va desfășura în perioada 31 august – 5 septembrie, miercuri fiind anunțat programul și traseul întrecerii organizate de Federația Română de Ciclism, alături de Ministerul Tineretului și Sportului și Auchan Retail România, în calitate de partener principal. Cea de-a 54-a ediție a competiției își propune să alinieze la start aproximativ 120 de cicliști.
Plutonul va avea de parcurs un traseu de peste 800 km, trecând pe lângă câteva dintre cele mai impresionante monumente istorice ale țării, precum Cetatea Devei, Cetatea Sarmizegetusa Regia, Castelul Corvinilor, Cetatea Făgărașului, Castelul Bran, Cetatea dacică de la Căpâlna, câteva dintre cele mai renumite biserici fortificate din Transilvania. De asemenea, Mica Buclă va traversa și județul Prahova, ajungând chiar și la Ploiești, în penultima etapă.
Turul României va debuta și în acest an cu o cursă-prolog în Timișoara, pe data de 31 august, aceasta fiind urmată de 5 etape:
Etapa 1 (1 septembrie): Timișoara – Lugoj Caransebeș – Hațeg – Hunedoara – Deva
Etapa 2 (2 septembrie): Deva – Orăștie – Sebeș – Poiana Sibiului – Gura Râului – Păltiniș
Etapa 3 (3 septembrie): Sibiu – Agnita – Făgăraș – Poiana Mărului – Zărnești – Bran – Brașov
Etapa 4 (4 septembrie): Brașov – Cheia- Ploiești – București
Etapa 5 (5 septembrie): circuit în București
Potrivit organizatorilor, configurația traseului din acest an reprezintă o premieră pentru Turul României, cea mai așteptată etapă fiind cea din 2 septembrie, aceasta fiind desemnată și Etapa Regină, cel mai dificil traseu prin prisma cățărărilor spre Păltiniș.
În ceea ce privește echipele participante, Federația Română de Ciclism estimează un număr de circa 20 de echipe prezente la Turul României, printre cele care și-au exprimat deja interesul numărându-se și Bardiani CSF Faizanè (Italia), Delko (Franța, echipă din care face parte și Eduard Grosu, campionul Turului României 2020), Felbermayr – Simplon Wels (Austria) și Wildlife Generation Pro Cycling (SUA, echipă din care face parte și ciclistul român Serghei Țvetcov).
„Mica Buclă este deja mai mult decât un eveniment sportiv și își propune ca de la an la an să pună mult mai mult în valoare obiectivele turistice și peisajele unice ale țării, dar și tradițiile și frumusețea oamenilor locului. Turul României reprezintă o bună carte de vizită pentru țara noastră și este emblema sportului cu pedale din România. Traversăm o perioadă fastă din punct de vedere al performanței prin victoriile lui Serghey Țvetkov în 2018 și Edi Grosu în 2020. Sperăm ca tot mai mulți tineri cicliști să vadă această competiție ca pe o rampă de lansare în <lumea mare>”, a declarat Cătălin Sprînceană -vicepreședintele Federației Române de Ciclism.
Asemenea altor competiții cicliste europene care își continuă tradiția, și Turul României va fi organizat anul acesta respectând un set de reguli stricte privind măsurile sanitare, redactate în concordanță cu reglementările Uniunii Cicliste Internaționale, Guvernului României și Ministerului Sănătății.
În cadrul competiției, vor fi acordate tricouri distinctive, astfel: tricoul galben (liderul clasamentului general), tricoul alb (cel mai bun U23), tricoul roșu (cel mai bun sprinter), tricoul verde (King of the Mountain) și tricoul albastru (cel mai bun român).