F. T.
Ieri, procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, au efectuat 17 percheziţii în Prahova, Ilfov şi în Capitală, pentru documentarea unei cauze ce are ca obiect destructurarea unei grupări infracţionale organizate, specializate în comiterea infracţiunilor de şantaj şi abuz în serviciu.
Potrivit unui comunicat al poliţiei bucureştene, „în cauză s-a reținut faptul că, de la finele anului 2020 și până în prezent, pe raza municipiului București s-a constituit și a acționat un grup infracțional organizat ai cărui membri s-au specializat în săvârșirea unor infracțiuni de șantaj, constând în recuperarea unor sume de bani de la diverși agenți economici și persoane fizice (unele dintre acestea şi din Prahova – n.n.), până la valoarea de 600.000 euro, prin utilizarea de amenințări si violențe.
În urma probatoriului administrat a mai rezultat faptul că, la data de 12.03.2021, la solicitarea unui membru al grupării, un agent de poliție a intervenit pe lângă un polițist din cadrul Brigăzii Rutiere pentru a-l determina să nu aplice sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice a unui alt membru al grupării ce săvârșise o contravenție pentru care era obligatorie respectiva măsură.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate substanțe stupefiante, arme albe, arme de foc neletale, precum și sume de bani. La sediul DIICOT – Structura Centrală, au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 12 persoane”.
Potrivit unor surse, persoanele vizate ar fi persoane apropiate clanului Cămătaru.