(Istoria echipei de fotbal Tricolorul CFPV Ploieşti)

Constantin Dumitru – Plopeni

Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare sâmbătă să citească materiale „cu parfum de epocă”, despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru.

Tricolorul, „campionii de la Ploieşti” / 1928

Criza economică din anii 1927/33 a făcut prăpăd în lumea fotbalului de la sate, acesta a reuşit să supravieţuiască la oraşe şi doar acolo într-un mediu bine dezvoltat economic. Câmpina va rămâne totuşi cu trei echipe înscrise în competiţia oficială, Buzăul numai cu o singură formaţie, în timp ce la Ţintea, fotbalul va dispare pentru o perioadă de un deceniu. Dar, începând de la 15 august 1927, Comisia Regională Bucureşti se transformă în Comisia Regională de Foot-ball Muntenia, iar în aria sa de organizare vor intra şi grupările din zona Dobrogea. Asta a însemnat şi scindarea campionatului de categoria I – Bucureşti, în două campionate districtuale paralele, la Bucureşti şi Ploieşti. Câştigătorii din aceste două districte, vor disputa o finală pentru titlul de campion al regiunei Muntenia, dar şi, în acelaşi timp, pentru calificarea la turneul final al campionatul naţional. Celor trei formaţii, venite din campionatul regional Bucureşti (Prahova, Tricolorul şi Gloria), li s-au alăturat Victoria Ploieşti şi Avântul Buzău, iar pentru ocuparea celui de-al şaselea loc, s-a disputat un joc de baraj între formaţiile U.F.P. (care a devenit ulterior, după acceptul M.S., Regele Carol II Ploeşti) şi Venus Câmpina, încheiat cu o victoria celor de la U.F.P., cu 7-2. După jocurile din debutul primului campionat districtual de categoria întâi al Ploieştilor, o dispută majoră între conducerea federaţiei şi clubul militar „Fulgerul” – condus de colonelul Bălănescu (comandantul regimentului de căi-ferate) şi cpt. Sever Al. Slătinescu (foto) – a dus la bulversarea competiţiei şi chiar facilitarea, indirectă, a celor de la Tricolorul în a câştiga primul titlu de campioni ai categoriei I, din districtul Ploieşti. Această echipă „ostăşească”, fără aprobarea „Federaţiei Române de Fotbal” a efectuat un turneu de jocuri demonstrative în ţări străine, jocuri de frontieră – după cum le mai spunea presa timpului. Revenită în ţară, a fost suspendată, iar formaţiile ce au continuat să dispute meciuri amicale cu această grupare, devenită „ciuma fotbalului românesc”, au fost suspendate şi chiar s-a ajuns până la „radiere” din scriptele federaţiei, cum a fost cazul formaţiei Mihai Viteazul, din Chişinău. Printre aceste formaţii suspendate s-a numărat şi clubul Prahova, care a disputat, la 22 octombrie 1927, un joc amical cu această formaţie. În procesul-verbal, emis de Federaţia Română, la 1 noiembrie 1927, a adus la cunoştinţă următorul comunicat: „Se ia act că clubul Prahova a fost suspendat de C.C.F.A. pe 6 luni, cu începere de la 23 Octombrie 1927 pentru că a jucat contra clubului Fulgerul, contravenind astfel circularei 396/1927. Se va pune în vedere telegrafic S.F. Ploeşti această dispoziţie spre executare”. Scandalul continuă şi ministerul de războiu dă un ordin circular prin care cere militarilor să se retragă din toate demnităţile pe care le ocupă în F.S.S.R. Nu este vorba numai de cei care ocupă posturi în forurile superioare ale federaţiei, ci de toţi, absolut toţi cei care contribuie la conducerea F.S.S.R.-ului sau a grupărilor afiliate. Dar iată cum arăta ordinul circular emis de Ministerul de Război: „În urma incidentelor ivite între militari şi organizaţiile civile de sport, Ministerul de Războiu pune în vedere ofiţerilor şi gradelor inferioare că li se interzice amestecul în trebile F.S.S.R. sau altor organizaţiuni similare, putând practica în timpul liber sporturile în mijlocul lor, fără însă a se lăsa angajaţi în comitetele de organizare şi conducere ale acelor instituţiuni”.
Marele Stat Major revine cu un ordin circular, No. 4521 din 10 Decembrie 1927, semnat de generalul Samsonovici, în care se spune: „Sporturile în armată având ca scop educaţia fizică nu şi exhibiţii reprezentative, Ministerul de Războiu interzice echipelor militare de a lua parte la matchuri publice naţionale şi internaţionale pentru a nu se neglija instrucţia oamenilor din cauza antrenamentului şi menţinerea formei necesare matchurilor. Ofiţerii de serviciu şi gradele inferioare, reangajaţi şi în termen, pot face parte din orice societate sportivă întrebuinţând pentru acest scop orele libere în afară de serviciu. În corpurile de trupă se pot face echipe, cari după autorizaţia comandamentelor respective să poată lua parte la matchuri între ele, pe garnizoane sau pe comandamente”. La 18 Februarie 1928, prima grupare militară anunţa în presă că-şi încetează activitatea şi o mare parte din jucătorii echipei vor trece în rândurile clubului Juventus Bucureşti. Sfârşitul a fost inevitabil, după cum spunea „părintele” acesteia, căpitanul Sever Slătinescu: – „Căci toate în lume au o lege. Eterna lege a firei: tot ce vieţuieşte, fatal trebuie să-şi aibă un sfârşit. Mai curând sau mai târziu, în mod mecanic, se va produce inevitabilul. Născut din acest concept, clubul care mi-a fost copil drag şi-a ales un nume predestinat: „Fulgerul”. A trăit, clubul ostăşesc, în tempo de fulger şi moare tot în acest tempo. … biet fulg pribeag, ca să trăieşti cât mai intens puţinele clipe, pe cari eternitatea, destul de zgârcită, ţi le-a rezervat, fixându-te extrem de temporar în acest nemărginit al lumii. Intensitatea vieţei rămâne singurul secret al nostru faţă de imensitatea eternă. „Fulgerul” era o legiune sportivă, era un organism combatant, în care căpetenie şi legionari, formau un tot unitar, indusolubil. Am trăit împreună, ne sfârşim împreună ca strămoşul Decebal. Fugim de compromisuri” -. Cu toate acestea suspendarea echipei Prahova a rămas valabilă şi Tricolorul, neavând un adversar pe măsura „Pericolului galben”, au devenit campionii districtului Ploieşti.

Spirea Albulescu

Spirea Albulescu a fost cunoscut în perioada de pionierat a fotbalului ploieştean – formând un cuplu celebru al acelor timpuri alături de Gheorghe Dragomirescu. Născut în anul 1912, la Ploieşti, a început fotbalul la juniorii Tricolorului şi la vârsta de 17 ani devenise un titular şi fundaş „de nădejde”, fiind folosit în toate meciurile echipei sale. S-a reprofilat în atacant şi a cucerit cu „alb-albaştrii” patru titluri de campion al Prahovei, participând la finalele regiunii în anii 1928, 1929, 1930 şi 1932. A debutat în Divizia A la 11 septembrie 1932 în partida cu Şoimii Sibiu (4-0) marcând un gol, iar pe scena primei divizii a ţării a disputat un număr de 22 de meciuri, marcând 10 goluri. Din 1934 s-a stabilit în Braşov şi a evoluat la echipele IAR, Astra Sport Braşov (campion districtual), Astra Sport Metrom Braşov (în Divizia B) şi ACFR Braşov. Şi-a încheiat cariera în anul 1948 la fomaţia IAR Braşov. A decedat, la Braşov, în august 1987.

O cronică pe sezon / 1928

Ploeşti – Campionat: Tricolorul – Gloria 6-0 (2-0). Duminică 20 Mai 1928, pe frumoasa arenă a clubului Tricolorul şi în faţa unui însemnat număr de spectatori, a avut loc întâlnirea oficială, între echipele de mai sus. Echipele apar în formaţiile: Tricolorul: Corvin; Lang, Dragomirescu, Ilie Anastasescu, Popescu, Şerbănescu, Rizea, N. Dumitrescu, D. Dumitrescu, Antonescu şi Ionescu. Gloria: Ion; Boerescu, Stăvărescu, Nicolescu, Cârlig, Constantin, Petrescu, Polatos, Dăpeanul, Mitrea şi Angelescu. Jocul începe a deveni dur din partea roşilor, fapt care face pe tricoloriştilor cari se impun categoric, marcând în minutul 1 prin Ionescu. Mingea revine la centru şi Tricolor este decis să ridice scorul lucru care se şi întâmplă căci în minutul 17 N. Dumitrescu marchează al doilea punct.
Tricoloriştii încep a desfăşura un joc elegant şi cavaleresc, însă nu trag la goal. Mai sunt 2 minute de joc şi tabela arată 2-0 pentru albaştri. La reîncepere Tricolorul, decis şi printr’un joc de o frumuseţea rară se instalează în careul roşilor. În minutul 50 N. Dumitrescu ridică scorul la 3, determinând pe D. Dumitrescu ca în minutul 55 să marcheze al patrulea punct. Roşii muncesc energic, dar în zadar, căci incursiunile rapidei lor înaintări sunt uşor respinse de linia mijlocaşilor albaştri. Jocul începe a deveni din partea Roşilor, fapt care face pe tricolorişti ca în minutule 80 şi 88 să marcheze prin Antonescu şi N. Dumitrescu. Jocul a fost de o frumuseţe rară, spectatorii apeciind valoarea acestei întâlniri. Roşii au muncit mult, dar a trebuit să cedeze în faţa albaştrilor a cărei victorie e meritată. S’au remarcat de la Tricolorul toată echipa. Corvin în poartă n’a avut de lucru. De la învinşi, cel mai bun a fost portarul Ion, care a apărat şi scăpat situaţiuni sigure. Întreaga linie de înaintare, secondată de linia mijlocaşilor, foarte bine; restul mai slab ca altă dată. Şi cu acest capitol în istoria sportului prahovean Tricolorul se consacră iar titlul de campion, este rezultatul muncei lor. Arbitrajul d-lui Ionescu Ţope foarte corect.
(Gazeta Sporturilor, 26 mai 1928)