N. Dumitrescu

Realizarea de investiții și în cartierele de la perifere a fost trecută nu de puține ori pe agenda electorală a candidaților la Primăria Ploiești, fără ca aceste propuneri să și prindă într-un fel sau altul viață. O soluție ar putea fi însă fondurile europene, municipalitatea ploieșteană anunțând, la începutul acestei săptămâni, că a semnat un contract de finanțare pentru proiectul ”Regenerare urbană în zona marginalizată a municipiului Ploiești – Cartier Râfov”, ceea ce va însemna că vor fi făcuți primii pași ca și acest cartier de la periferie să aibă, în sfârșit, străzi ca de oraș! Astfel, investițiile vor viza dezvoltarea comunitară și regenerarea fizică și economică a cartierului Râfov, prin realizarea de lucrări de construcţie, reabilitare, modernizare a utilităţilor de bază la scară mică: drumuri și alimentare cu apă și canalizare, în termen de 28 de luni de la semnarea contractului de finanțare, pe lista lucrărilor mai fiind trecute atât reabilitarea străzilor de importanță secundară, cât și modernizarea iluminatului public. Cum obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea regenerării fizice, economice şi sociale a comunităţii marginalizate din cartierul Râfov, într-o perioadă de 28 de luni de la semnarea contractului de finanțare, respectiv până la data de 30.06.2023, sunt prevăzute și alte obiective. Respectiv, construirea unui centru multifuncțional cultural, inclusiv amenajarea unei zone de recreere pe strada Râfov 20B. Valoarea totală a contractului este de 22.376.891 de lei, din care finanțarea nerambursabilă acordată este în sumă de 21.917.108,08 lei, proiectul fiind finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.
De menționat că, în conformitate cu Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană, în anul 2011, la nivelul orașului Ploiești au fost identificate peste 11.000 de persoane care locuiesc în zone considerate dezavantajate de locuire. Iar zonele cele mai vulnerabile din punct de vedere social au fost identificate la periferia municipiului, cu precădere în zona de sud, respectiv în cartierele Mimiu, Râfov, Pictor Rozenthal, Moțoi, Bereasca. În acest context, a reieșit faptul că aceste zone de locuire sunt relativ izolate de restul orașului, vulnerabile din punct de vedere social, cu locuințe de tip rural, mai ales din cauza problemelor de infrastructură și a lipsei utilităților, fiind fără canalizare, gaze, uneori și apă.