Potrivit reprezentanților SGU Ploiești, în cimitirele din municipiul reședință de județ se desfășoară, în continuare, lucrări de curățenie, până pe data de 31 mai a.c. urmând să aibă loc și activități de dezinsecție, derulate de către un operator de specialitate, în baza unui contract cu municipalitatea. Pe de altă parte, SGU Ploiești a făcut un apel și către concesionarii care au loc de veci în cimitirele administrate de această societate. ”Facem apel la înțelegere, din partea concesionarilor, în sensul de a urma indicațiile personalului din cadrul administrației cimitirelor și de a-și onora obligațiile menționate în contractul de concesiune, cu precădere la întreținerea locului ori a locurilor de înhumare. Pentru cei care doresc să apeleze la serviciile societății, cei interesați pot obține mai multe detalii la următoarele numere de telefon: Cimitir Viișoara – 0758.839.123; Cimitir Eternitatea- 0758.839.124; Cimitir Mihai Bravu- 0758.839.125; Cimitir Bolovani – 0758.839.126”, au anunțat reprezentanții SGU Ploiești.