Violeta Stoica

 

Norocoși constructorii care vor încheia cele trei acorduri-cadru pentru patru ani cu administratorul drumurilor județene – Consiliul Județean Prahova. Dacă luăm în calcul valoarea estimată a contractelor, firmele de construcții prahovene – dacă ele vor fi alese în urma procedurii de achiziție – ar trebui să fie foarte interesate să se înscrie în această cursă pentru parafarea celor trei acorduri-cadru pe 48 de luni, o cursă relativ scurtă, dat fiind că deschiderea ofertelor este programată pentru 22 iunie 2021.
Consiliul Județean estimează că, per total, intervențiile pentru repararea infrastructurii rutiere ar putea ajunge la circa… 294.448.658,92 de lei pentru cei patru ani. Interesant este că această sumă ar urma să fie utilizată pentru “posibilitatea de menținere în stare de accesibilitate în siguranță a tuturor zonelor prin îndepărtarea rapidă a urmărilor calamităților natural (sic!)” și “în cazul apariției de alunecări de teren, rupere de maluri, prăbușiri poduri se dorește aducerea la o stare de normalitate rapid”.
Pe lângă aceste previziuni sumbre, pentru care se vor încheia cele trei acorduri-cadru, urmate de contractele subsecvente, se anunţă și “asigurarea unor servicii și lucrări de maximă calitate și viteză de execuție vizând integralitatea problemelor ce pot apărea pe reţeaua de drumuri județene”.
Lungimea totală a drumurilor care se află în administrarea Consiliului Județean Prahova este de 1034,87 kilometri, cărora li se adaugă 274 de poduri, 753 de podețe tubulare, 203 podețe dalate și 63 de podețe ovoidale.

Acordurile cadru care se vor încheia pentru cele trei loturi în care a fost împărțit județul Prahova se vor întinde pe o perioadă de patru ani, iar frecvența încheierii contractelor subsecvente va fi de minimum un contract subsecvent pe an. Cel mai mare contract subsecvent pentru primul lot de drumuri (de 325 kilometri) a fost estimat la 50.281.355,03 lei, valoare care ar cuprinde intervențiile pe drumurile județene DJ100B, DJ100C, DJ101A, DJ101D, DJ101E, DJ101F, DJ101G, DJ102D, DJ102H, DJ102N, DJ103S, DJ104P, DJ129, DJ130A, DJ139, DJ140, DJ146, DJ147, DJ148, DJ149, DJ156, DJ201A.
Al doilea lot de drumuri județene, căruia îi va corespunde al doilea acord-cadru de lucrări, ar avea cel mai mare contract subsecvent de 52.579.204,87 lei. Sectorul ar cuprinde drumurile județene DJ100H, DJ100L, DJ100M, DJ100N, DJ102, DJ102B, DJ102C, DJ102E, DJ102K, DJ102L, DJ102M, DJ102N, DJ102R, DJ104N, DJ149, DJ219, DJ230, DJ231, DJ232, DJ233, DJ234, DJ235, DJ238, DJ250, a căror lungime totală este de circa 326 de kilometri.
Al treilea sector, pentru care cel mai mare contract subsecvent este estimat la 51.464.400,97 lei pentru o lungime de 345 de kilometri, cuprinde drumurile județene DJ100D, DJ100E, DJ100F, DJ100G, DJ101I, DJ101P, DJ101R, DJ101S, DJ101T, DJ102, DJ102I, DJ144, DJ145, DJ155, DJ205G, DJ206, DJ207, DJ214, DJ215, DJ216A, DJ217, DJ218, DJ236, DJ710, DJ713, DJ713B, DJ720, DJ7206D.
De remarcat că, în fiecare dintre cele trei loturi de drumuri județene pentru care se pregătesc lucrări de intervenție/reparații, se află și drumuri incluse acum în programe de modernizare cu fonduri europene pe Programul Operațional Regional. Practic, aceste drumuri nu ar trebui să se regăsească în sectoarele care sunt acum scoase la licitație pentru reparații, dat fiind că atât DJ 720, cât și DJ102K, DJ 102D și DJ 100C vor fi refăcute complet, inclusiv cu infrastructura aferentă – poduri, podețe, trotuare și altele.