V. Stoica
Un incident mai puțin obișnuit s-a petrecut sâmbătă seară, în apropiere de stația de cale ferată Dâmbu, aflată pe ruta Urziceni-Ploiești. Din cauza unui arbore căzut pe șinele de cale ferată, care a antrenat și câteva fire de contact, mai mulți călători au fost nevoiți să meargă de la Dâmbu spre Ploiești pe jos, respectiv aproape patru kilometri.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova a venit cu precizări privind evenimentul care a avut loc sâmbătă seară : ”Politiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Prahova au fost sesizați cu privire la faptul că pe calea ferată din zona Stației C. F. Dâmbu a căzut un copac.
Astfel că s-a constituit echipa operativă care s-a deplasat la fața locului unde au constatat faptul că firul II al rețelei de cale ferată Urziceni – Ploiești Sud, în zona kilometrului feroviar 3+800, a fost rupt de un arbore care s-a prăbușit din cauze naturale. Ulterior, crengile căzute au fost acroșate de un tren care circula din direcția Urziceni spre Stația Ploiești Sud, în care se aflau 15 călători, niciunul dintre aceștia nefiind rănit, aceștia fiind evacuați din tren în condiții de siguranță.
Circulația a fost oprită pe firul II Urziceni – Ploiești Sud până la remedierea defecțiunii”.