V. Stoica

Una dintre cele mai mari alunecări de teren din ultimii ani a avut loc, zilele trecute, într-una dintre localitățile de deal ale județului Prahova.
Satul Livadea din comuna prahoveană Vărbilău are mari probleme, în această perioadă, cu alunecările de teren declanșate pe o suprafață estimată la circa 15 hectare de teren. Practic, un întreg deal a început să se rupă în bucăți și să o ia la vale, ca urmare a multiplelor falii care au apărut în zonă. O informație primită ieri dimineață de la purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, arăta că trei case se află la circa 100 de metri de zona în care au apărut alunecările de teren, iar cele patru persoane care locuiau în aceste imobile au plecat la rude, de teamă ca nu cumva pământul să se surpe și să le afecteze și locuințele. Ulterior, informaţii suplimentare arătau că încă opt persoane se pregăteau să-şi părăsească locuinţele, iar trei case nelocuite se află chiar pe marginea prăpastiei…
Pompierii de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Prahova s-au deplasat la locul alunecării cu un echipaj pentru recunoaștere și monitorizare, iar în cursul zilei de ieri, membrii unei comisii speciale pentru evaluarea pagubelor produse în zona respectivă, inclusiv subprefectul Felix Bulearcă, urmau să meargă la Vărbilău, în satul Livadea, pentru a stabili ce este de făcut și ce urmări a avut apariția acelor rupturi din terenul care a luat-o la vale.
Pământul parcă ar fi fost feliat de o forță nevăzută, ruptura de teren este prezentă în mai multe locuri, iar o plantație de pomi fructiferi de pe un deal din satul Livadea a fost angrenată în alunecare.
În Prahova, mai mult de jumătate dintre cele 104 unități administrativ-teritoriale au avut de suferit, în timp, din cauza alunecărilor de teren, cele mai multe aflându-se în jumătatea de nord a județului. În special primăvara, pământul o ia la vale și – odată cu terenurile agricole sau gospodăriile oamenilor – afectează și infrastructura rutieră și de alimentare cu apă.
Comisia care s-a deplasat ieri la Vărbilău va stabili exact dimensiunile dezastrului și ce măsuri vor fi luate pentru remedierea situației, inclusiv dacă va fi nevoie de mutarea din zonă a locuitorilor ale căror case se află în pericol din cauza ruperii terenului.