V. S.
Trei persoane au fost transportate la spital după un accident produs, ieri dimineață, pe raza comunei prahovene Păulești, în satul Păulești. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, în accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau persoanele rănite. La fața locului au fost mobilizate un echipaj de stingere, unul de descarcerare și unul de prim ajutor de la ISU Prahova, alături de polițiștii care au efectuat cercetări privind cauza producerii evenimentului rutier. Impactul a fost unul violent, pentru că ambele mașini au fost grav avariate în urma coliziunii, motorul unuia dintre autoturisme zburând, la propriu, la câțiva metri de zona coliziunii.
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au precizat că accidentul s-a produs pe drumul județean DJ 155 Păuleşti, iar cele două autoturisme implicate în coliziune au fost conduse de un bărbat în vârstă de 60 de ani (care a avut la testare un rezultat pozitiv de 0,08 mg/l alcool în aerul expirat) și unul de 58 de ani. Cei doi șoferi și o pasageră de 50 de ani au fost transportați la spital, din cauza traumatismelor suferite, iar traficul rutier a fost deviat pe DJ 102, până la finalizarea cercetărilor la fața locului.
Sursa foto: ISU Prahova