File pentru o istorie trăită „pe viu”: Privind – fără mânie – spre un an de PANDEMIE! (IV)

Luiza Rădulescu Pintilie

Pandemia de coronavirus continuă să facă istorie la nivel planetar, influenţând, de mai bine de un an, ţări şi comunităţi, dar mai ales destine individuale. Omenirea a mai trecut prin numeroase epidemii şi pandemii, iar istoria acestora a ajuns până la noi şi pe baza mărturiilor rămase înscrise în documente de arhivă, în presa vremii sau transmise din generaţie în generaţie.
Istoria pandemiei de coronavirus e în plină desfăşurare. Trăită „pe viu” de la un capăt la altul al lumii. Scriindu-se sub ochii noştri, uneori în cel mai dramatic mod cu putinţă. Iar presa are, fără îndoială, obligaţia sa de a fi „cronicar” al acestei istorii, mai ales pentru cei care vor vrea să afle, peste timp, cum s-a scris cu adevărat această istorie.
Ce urme a lăsat deja pandemia de coronavirus – după mai bine de un an de la declararea ei oficială de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi înaintea unui al patrulea val despre care se vorbeşte din ce în ce mai mult – ne-am propus să aflăm adresând aceleaşi întrebări unor oameni cu vârste, preocupări şi experienţe de viaţă diferite. Iar pe parcursul câtorva numere ale ziarului PRAHOVA am ales să vă prezentăm opinii şi mărturisiri, date certe şi speranţe exprimate dinspre medicina şi domeniul situaţiilor de urgenţă- cele aflate din prima clipă în zona „de foc”, şcoală şi biserică, economie şi ocuparea forţei de muncă, o generaţie de liceeni aflată într-un moment crucial de viaţă, politică, armată, evidenţa persoanelor şi, bineînţeles, presă, cultură şi istorie. Trăiri personale şi decizii asumate în numele responsabilităţilor oficiale. File încă „la cald” pentru „memoria” arhivelor de mai târziu !

1. Cum aţi traversat toată această perioadă de pandemie şi care a fost sentimentul dominant pe care l-aţi încercat ?
2. Ce v-a lipsit cel mai mult în tot acest timp?
3. Dacă admitem că fiecare încercare la care ne supune viaţa ne lasă şi o lecţie de învăţat, care este în plan personal această lecţie ?
4. Fără a căuta vinovaţi şi vinovăţii, consideraţi că există cineva care ar fi putut influenţa în bine tot ceea ce au însemnat pandemia şi consecinţele sale în viaţa fiecăruia dintre noi ?

• Conferenţiar doctor Diana Rînciog, Universitatea Petrol-Gaze Ploieşti:

Viaţa şi moartea au dobândit alte valenţe, la fel familia, prietenia, colegialitatea, vecinătatea…

1. Sentimentul dominant în aceasta perioadă de pandemie a fost îngrijorarea, alături de stupoare, uluire că aşa ceva e posibil să cuprindă toată planeta, să anuleze conexiuni, evenimente, perspective, destine… În plus, timpul a căpătat altă valoare, altă utilizare, călătoria a devenit doar virtuală, ritmurile s-au schimbat, încetinit, natura parcă a profitat din plin de aceste bulversări, devenind mai bogată, mai liberă, mai curată…
2. Cel mai mult mi-au lipsit evenimentele live, drumurile şi întâlnirile cu frenezia lor, cu bucuria de a ne privi, zâmbi şi îmbrătişa, cu acel farmec inefabil al spontaneităţii. Calculatorul, prin googlemmeet, zoom şi alte platforme, ne facilitează posibilitatea de a ne întâlni virtual, dar ne răpeşte autenticul, rămâne ceva tehnic, artificial, chiar dacă salutar în condiţiile actuale. Uneori, nu vezi decât o imagine convenţională pe ecran, nici măcar chipul celui care vorbeşte sau ascultă… o alienare a epocii moderne, fără îndoială, accentuată paroxistic de pandemie.
3. Lecţia cea mai importantă pe care am învăţat-o din aceasta teribilă experienţă, fără precedent în viaţa noastră, a fost puterea pe care o căpătăm în mijlocul celor dragi, mereu gata să ne asculte şi înţeleagă îndoielile, fricile; a fost o lecţie de iubire şi de solidaritate, de redescoperire a meselor împreună, am învăţat să ne descoperim şi respectăm spaţiul de lucru, ne-am sprijinit unii pe alţii, zi de zi, mai mult de un an, unul imposibil de uitat…Viaţa şi moartea au dobândit alte valenţe, la fel familia, prietenia, colegialitatea, vecinătatea… S-au şlefuit valori şi atitudini, banii au avut o ciudată (in)utilitate, în mod paradoxal, în raport cu oraşele şi magazinele pustii!
4. Probabil că media a contribuit cel mai mult la acutizarea stării de fapt, iar reţelele sociale de tip facebook au aruncat în derizoriu şi obscurantism informaţiile despre pandemie, consecinţele medicale, păreri pro şi contra vaccin… o isterie mondială a urmat crizei mondiale, sanitară şi economică. Nici biserica, religia nu au trecut prea bine testul pandemiei, deşi ancora credinţei autentice ne-a ajutat cel mai mult în acest naufragiu existenţial, care ne-a lovit din senin şi a durat/durează neverosimil de multă vreme…

• Mădălina Lupea, consilier judeţean, fost prefect al judeţului Prahova:

Mi-a lipsit viaţa cu tot ce presupunea ea înainte de pandemie

1. În anul pandemic am încercat multe stări şi sentimente, în funcţie de etapele prin care am trecut la nivel de societate, dar şi de etapele personale ori gradul meu de suportabilitate a unei situaţii deosebite. La început a fost frica în faţa a ceva ce nu puteam controla niciunul dintre noi. Era o ameninţare care putea veni de oriunde şi am decis că locuinţa este cel mai sigur loc pentru mine și familia mea. Urmărind ştirile, temerile noastre creşteau, dar nici nu puteai face altceva. Nu se ştia mai nimic despre virus şi, în panica aceea de început, au fost luate decizii fără logică. Dacă vă aduceţi aminte, prin martie-aprilie 2020 am purtat şi mănuşi când ieşeam din casă. Pe urmă ni s-a spus că nu e necesar. Măştile când erau, când nu erau esenţiale. Toate aceste informaţii contradictorii au condus la neîncrederea în sistem şi chiar la neîncrederea în vaccin de acum, cred eu. Celor care cred în teorii ale conspiraţiei le-au fost ridicate nişte semne de întrebare, indicii, cu fiecare dintre aceste informaţii contradictorii. După câteva luni, revolta a înlocuit teama de la început, deşi aceasta nu a dispărut în totalitate şi mă însoţeşte chiar şi acum, vaccinată fiind. Mă enervau lipsa de viziune a guvernanţilor, modul în care închideau afaceri după o zi pe alta, fără să se gândească la cum vor supravieţui angajaţii rămaşi fără loc de muncă sau cu veniturile mult diminuate. Mă deranja faptul că nu înţelegeau că nu putem să punem lacăt pe tot şi să stăm închişi în case şi că nu oricine poate lucra de acasă. Mă deranjau regulile fără noimă, orarul de ieşit din casă, ca şi când noaptea bântuia virusul mai tare. Aşa am decis să candidez. A urmat campania electorală în care am luat judeţul la pas. Erau oameni care doreau să mă îmbrăţişeze şi pe care, recunosc, nu i-am putut ţine la distanţă. Alţii nu mă recunoşteau din cauza măștii. O perioadă deosebită cu sentimente deosebite!
2.Mi-au lipsit oamenii. Mi-au lipsit adunările cu energie bună, mi-au lipsit îmbrăţişările calde şi zâmbetele celor din jurul meu. A fost dificil să ghicesc emoţii doar din ochii celor cu care m-am intersectat şi mi-am dat seama cât de important este limbajul mimico-gestual în gestionarea relaţiilor dintre noi. Mi-a lipsit viaţa cu tot ce presupunea ea înainte de pandemie. Câteodată nici nu îmi vine să cred că trecem prin aşa ceva şi, chiar dacă purtarea măştii a devenit un automatism, când intru în magazine, instituții, încă mai am senzaţia că sunt într-un vis urât din care mă voi trezi şi măştile tuturor vor cădea.
3. Înainte de pandemie eram într-o alergare continuă impusă de activitatea mea profesională, în primul rând. Mă asiguram din mers că toţi ai casei sunt bine şi îmi vedeam în continuare de treabă. Pandemia mi-a pus frână şi aşa mi-am regăsit familia, singura pe care mă pot baza în orice situaţie. Mi-am dat seama că, indiferent de rezultatele muncii mele, de funcţii şi responsabilităţi profesionale, familia este singura constantă din viaţa mea, singura pentru care merită cu adevărat să depun eforturi.
4. Niciunul dintre noi, şi când spun asta mă refer inclusiv la guvernanţi, nu a mai trecut prin aşa ceva. Toţi ne-am adaptat din mers. Atât că, spre deosebire de noi, guvernanţii sunt mandataţi să ia cele mai bune decizii. Şi aici am descoperit multe bâlbe, mesaje contradictorii, mesaje politice în locul unora care să îndemne la solidaritate umană şi responsabilitate. În multe situaţii a lipsit exemplul personal din partea celor care legiferau restricţiile. Cum să nu ridici suspiciuni când vezi reguli încălcate chiar de către cei care le-au stabilit? Când pui restricţii după restricţii, dar organizezi alegeri? Când faci declaraţii iresponsabile menite să ne învrăjbească unii împotriva altora, în loc să ne unească? Când e un moment mai bun să uneşti oamenii, dacă nu în vremuri greu încercate ? Ceea ce mulți oameni politici nu au înţeles este că oamenii aveau şi au nevoie de soluţii viabile la problemele lor şi că ei au fost aleşi tocmai pentru a veni cu aceste soluţii.

• Luminitza Petre, violonist şi dirijor:

M-am exersat în a căuta în orice criză cadoul pe care îl aduce!

1. Mai întâi a fost șocul anulării concertelor cu Integrala Sonatelor de Beethoven şi a Festivalului Wagner. A durat puțin acest șoc, m-am exersat în a căuta în orice criză cadoul pe care îl aduce. Și acest cadou a fost TIMPUL petrecut acasă, în grădina mea. Am fost recunoscătoare pentru concertul meu ca solistă și dirijoare, de la Sala Radio București, ce s-a devansat pe 12 februarie, inițial fiind programat pe 18 martie. Nu ar mai fi avut loc în pandemie. În inima mea am mulțumit dnei manager Liliana Staicu pentru această inspirație. M-am bucurat de introspecție, de relația cu sufletul meu, de muzica învățată, de partituri. Când au început să înflorească pomii, să crească iarba, m-am minunat și m-am liniștit. Natura își urmează cursul, își face treaba, indiferent de problemele noastre, ale oamenilor. Am plantat semințe, mă uitam la ele cum cresc zilnic, cu puțină apă. Cât de inteligentă e natura! Am realizat că și noi trebuie să creștem în fiecare zi, prin ceea ce facem, și spiritual să ne înălțăm cât putem spre cer, ca și pomii și plantele. Nu am televizor și în mod conștient refuz să văd știri negative, înspăimântătoare, ce induc frica, iar mie personal nu îmi folosesc la nimic. Dacă pot face o schimbare prin care să îmbunătățesc o situație, atunci caut informația. Dacă nu pot schimba, la ce folos să îmi pierd timpul, energia şi buna dispoziție?!
Când s-a încheiat starea de urgență, am invitat prietenii mei din București, care erau înfometați de aer curat şi natură, după 3 luni de stat în apartament. Așa s-a înfiripat ideea Concertelor în grădină. Urmând proverbul: „Fă rai din ce ai”, împreună cu fiul meu şi cu prietenii am început să pregătim grădina pentru concerte. Primăria Păuleşti m-a sprijinit minunat, cu toate actele necesare.
Cu mult drag îi mulțumesc preotului paroh Valentin Enache al Bisericii Păulești, pentru ajutorul prompt acordat, împrumutându-ne 50 de scaune pentru publicul concertelor noastre. Așa am început seria de concerte „De pe marile scene ale lumii, în grădina de la Păulești”, mai întâi cu prieteni artiști veniți de la Atena – Maria Bîldea cu harpa atât de prețioasă şi soțul ei – concertmaestrul Sergiu Năstasă, apoi cu Valentin Șerban (Brașov) vioară, prof.Viniciu Moroianu pian și tânarul talentat Alexandru Tănase la pian, pictorița Iarina Slobozeanu de numai 16 ani din Păulești, designer Bianca Vasile.
Domnul ing. constructor Constantin Ilie, din Păulești, pilon al comunității, al proiectării și realizării unor importante construcții prahovene, în vârstă de 90 de ani, prieten din copilărie cu tatăl meu, Petre Ion, a fost alături de noi la concert!
Cu mare bucurie am cântat împreună cu violoncelistul Horațiu Ludușan și violistul Adrian Vasile, ambii muzicieni angajați ai Orchestrelor Radio. Din întâlnirile noastre muzicale atât de armonioase și frumoase a luat naștere TRIO PETRE (n.n. – în foto). Aveam nevoie de muzică, precum peștele de apă. Formații camerale mai mari erau mai greu de organizat, așa am început să explorăm cu 3 instrumente de coarde, vioară, violă și violoncel, repertoriul existent pentru Streichtrio. Toate aceste momente extraordinare nu ar fi fost parte din viaţa mea dacă planurile iniţiale, înainte de pandemie, ar fi avut loc aşa cum erau planificate. Sentimentul dominant a fost de recunoștință profundă, zilnică, pentru toți oamenii, prietenii extraordinari care mi-au fost dăruiți în aceste timpuri grele. Pentru sănătate, resursele și capacitatea de a face muzică în aer liber, la mine acasă, sau în toată țara, online sau cu public restrâns, respectând regulile de distanțare şi igienă.
Am reușit să împlinim menirea noastră de a dărui muzică oamenilor, chiar în condiții de criză.
2. Cel mai mult mi-au lipsit îmbrățișările şi întâlnirile cu familia,contactul direct cu publicul nostru, în sălile de concert.
3. Cred că lecția cea mai importantă a acestei pandemii este IUBIREA!
Iubirea este cea mai mare forță în univers. Pentru și din această iubire venim pe lume, muncim să evoluăm, să dăruim și să primim această iubire, sub toate formele ei. Convingerea că iubirea (necondiționată) față de tot ceea ce există este țelul suprem al vieții şi conștientizarea faptului că numai din această iubire a izvorât tot ceea ce este minunat în lumea și cultura noastră m-au ajutat enorm să trec peste experiențele negative, nu numai din această perioadă. Pandemia cred că a fost un rău necesar, deoarece omenirea s-a îndepărtat mult prea mult de omenie, iubire și respect față de ceilalți oameni, față de tot ceea ce ne înconjoară, de natură. În plan personal, am reușit să depășesc sentimentul de nedreptate, ce îmi afecta calitatea vieții. În inima mea, iubirea de viață, de prieteni, de muzică, a ocupat spațiul devenit liber. Meritocrația consideram că ar trebui sa fie fundamentul deciziilor Instituțiilor muzicale. Înainte de pandemie mă întrebam de ce primesc un „nu” fățiș sau împachetat în amânări cu anii, conștientă fiind de valoarea muzicii și a proiectelor oferite de mine, confirmate de rezultatele și presa internațională. În timpul pandemiei, un „nu” primit mă ajută să conștientizez că am marea șansă să fiu încă aici sănătoasă și să pot dărui muzica. Ea va ajunge întotdeauna la inimile ce au nevoie de ea, nu va putea fi oprită de nimeni. La polul opus, mult prea mulți oameni de valoare, iubiți, de succes, apreciați, au ajuns prea devreme, într-un sac negru…
4. Fără a căuta vinovați, consider că indisciplina și inconștiența multora au cauzat multe victime și victime colaterale. Cât de mulți oameni au negat existența virusului sau au refuzat în mod incredibil să poarte masca și să păstreze distanța!
Prețul plătit a fost viața multora infestați prin inconștiența lor, sacrificiul suprem sau până la epuizare al cadrelor medicale. Ce lupte verbale trebuia să port în magazine, pentru un metru distanță la coada: „Ce, credeți că sunt bolnav?” Pur și simplu, pentru majoritatea românilor, respectarea REGULILOR – de bun simț sau guvernamentale – reprezintă un semn de slăbiciune, ce îi pune în imposibilitatea de a se poziționa „mai şmecheri” decât ceilalți. Îmi doresc de aceea ca lumea de după pandemie să fie mai conștientă de cadoul incomensurabil al vieții, de șansa noastră a celor rămași, cu lecțiile învățate, să ne prețuim semenii, animalele, natura, spațiul sacru în care trăim. ÎNCĂ!

(va continua)