V. Stoica
Mai multe accidente rutiere au avut loc ieri, pe drumurile din Prahova. Încă de la prima oră a dimineții, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, anunța că pompierii militari intervin pentru asigurarea zonei în care s-a produs un accident rutier. La intrare în comuna Plopu, un autoturism în care se afla doar conducătorul auto s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea drumului. Șoferul a suferit mai multe traumatisme, în urma impactului.
Tot ieri dimineață, un alt accident rutier soldat cu o victimă s-a petrecut pe strada Bobâlna din Ploieşti. Potrivit IPJ Prahova, în acest eveniment rutier au fost implicate un autoturism condus de o tânără în vârstă de 22 de ani şi un altul condus de o femeie în vârstă de 47 de ani, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii au efectuat cercetări la fața locului, urmând să se stabilească modul de producere a accidentului, niciuna dintre șoferițe nefiind testată pozitiv la alcoolscop.
Și pe DN1 au avut loc două evenimente rutiere, până la orele prânzului, unul la Bănești și un altul – la Posada.
În cazul accidentului de la Bănești, produs la km 88+600, pe sensul către Brașov, un autoturism condus de o femeie în vârstă de 67 de ani a ieșit de pe carosabil și a acroșat bordura trotuarului și două indicatoare rutiere aflate pe marginea drumului. Se pare că femeia de la volan a pierdut controlul asupra direcției de mers. La testarea cu alcoolscopul, rezultatul a fost negativ, iar femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
În jurul prânzului, un incident petrecut în zona Posada a blocat o bandă de mers pe sensul de coborâre al DN1. Potrivit IPJ Prahova, mai multe lăzi cu bere care au căzut dintr-un TIR au dus la restricționarea traficului, polițiștii fiind nevoiți să acționeze la fața locului pentru dirijarea circulației. Însă cel mai grav accident care a avut loc ieri s-a petrecut în jurul orei 17.00, pe DN1, în zona comunei Cornu, la intersecţie cu DJ 101 R. În accident a fost implicat un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani şi un altul condus de o femeie în vârstă de 70 de ani. Un bărbat în vârstă de 53 de ani a murit, iar o pasageră în vârstă de 49 de ani a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.