V. S.

O tragedie care a intrat în atenția Poliției s-a petrecut, luni seară, la Sinaia. În jurul orei 19:30, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Sinaia au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 41 de ani din Sinaia ar fi căzut de la balconul unui imobil, în timp ce se sprijinea de balustradă. La fața locului s-au deplasat polițiștii care au constatat că sesizarea se confirmă, cât și un echipaj al ambulanței care a efectuat manevre de resuscitare, însă fără rezultat, ulterior fiind declarat decesul bărbatului.
Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru a elucida modul în care a căzut de la înălțime bărbatul.