Ieri dimineață, în jurul orei 4.30, pe DJ 102 D, în comuna Baba Ana, a avut loc un accident rutier ca urmare a faptului că şoferul unui autoturism ar fi pierdut controlul asupra direcției, ieşind în afara părții carosabile, ulterior răsturnându-se de mai multe ori.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţiei Judeţean (IPJ) Prahova, ” în urma evenimentului rutier, a rezultat decesul a doi bărbați cu vârstele de 31 de ani şi 29 de ani, precum şi rănirea unui al treilea, în vârstă de 30 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”.
Cu aproximativ cinci ore mai devreme ( duminică, la ora 23.15), „în localitatea Băltiţa, un autoturism s-a răsturnat de pe podul de trecere peste pârâul Cricov. O persoană a fost transportaă de urgenţă la spital. Totodată, a fost avariată şi magistrala de alimentare cu gaze a localităţii” (comunicat ISU Prahova).