Germania şi Franţa, care au un rol de mediator în tensiunile dintre Rusia şi Ucraina, au lansat sâmbătă un apel la „reţinere” şi „dezescaladare imediată” între cele două ţări, declarându-se „preocupate de numărul tot mai mare de încălcări ale încetării focului”, notează AFP și Agerpres.
Reafirmându-şi „sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, diplomaţiile celor două ţări s-au arătat „preocupate de numărul tot mai mare de încălcări ale încetării focului, în contextul în care situaţia din estul Ucrainei s-a stabilizat din iulie 2020”, potrivit unui comunicat comun.
Berlinul şi Parisul solicită „părţilor să dea dovadă de reţinere şi să procedeze la o dezescaladare imediată”, subliniind că în acelaşi timp urmăresc „cu mare vigilenţă situaţia, în special mişcările forţelor ruse”.
În ultimele zile, responsabili ucraineni şi americani şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la sosirea a mii de soldaţi şi echipamente ruseşti la frontiera ruso-ucraineană.
Preşedintele american, Joe Biden, a promis Kievului un sprijin „neclintit” în faţa „agresiunii Rusiei”, văzută ca sprijin militar al separatiştilor, în pofida dezminţirilor Moscovei.
Armata rusă a anunţat, de asemenea, vineri, manevre militare destinate să simuleze apărarea împotriva unui atac cu drone într-o regiune din apropierea Ucrainei. După un armistiţiu cu o durată record în a doua jumătate a anului 2020 în estul Ucrainei, ciocnirile s-au înmulţit din ianuarie între separatişti şi forţele ucrainene, fiecare parte respingând responsabilitatea pentru acestea.
În trei luni, 20 de soldaţi ucraineni au fost ucişi, faţă de 50 de anul trecut.
Războiul din estul Ucrainei, care a luat făcut peste 13.000 de morţi, a început în 2014 după o revoluţie pro-occidentală la Kiev care a fost urmată de anexarea Peninsulei Crimeea la Rusia.
Franţa şi Germania sunt părţi la aşa-numitele discuţii „Normandia” cu Rusia şi Ucraina şi au participat la negocierea acordurilor de pace de la Minsk încheiate în februarie 2015.
Diplomaţiile celor două ţări au solicitat, de asemenea, în comunicat „încetarea restricţiilor privind libertatea de circulaţie” a Misiunii speciale de observare a OSCE în Ucraina (MSOU) însărcinată cu supravegherea eforturilor de reducere a tensiunilor.
Acasă Actualitate Tensiuni în creştere la frontiera ruso-ucraineană după ce Moscova a trimis acolo mii...