George Marin
„Toate?! Chiar toate, patroane?!!!” „Toate, mă-nțelegi! Așa cum am zis! Când io zic ceva, vreau să intru în istorie, mă-nțelegi? Faci cum am zis! Bam, bam, bam, direct în istorie!”
Dialogul imaginar poate fi aproape de realitate. Sunt șanse bune. Dar realitatea momentului istoric – ca să nu mai vorbim despre măreția lui – a fost trăită la Ploiești.
Vă rog să rețineți, o!, voi, lume întreagă, această dată: joi, 15 aprilie 2021, ora locală (pământeană, desigur) 20:02 până la 20:05, în locul numit Stadionul „Ilie Oană”, din spațiul pământean (și ăsta, deh!, tot pământean) Ploiești, România, Uniunea Europeană, Terra, de la Soare, a treia pe dreapta, în pandemie de Coronavirus. Și apoi, trei stații cu autobuzul 5, pentru alienii care aterizează prin „Mihai Bravu”. În acest loc și în aceste îndelungi momente de satisfacție plenară ale patronului – îndelungi momente pentru că durează până nimerești butoanele plăcii electronice pe care se afișează manual numerele jucătorilor – Ploieștiul a trăit mândria de a fi, iarăși, prezent în GuinessBook. Mândria mea de ploieștean mă îmboldește să îmi glăsuiesc bucuria: „Mulțumesc, patroane – nu e patronul meu, dar așa i se spune și cred că îi place – mulțumesc pentru ideea de a face toate cele cinci schimbări la pauză. Tu ești primul, voința ta e lege, iar bucuria mea de a vedea Ploieștiul ca loc de înfăptuire a unei premiere galactice este nemărginită”.
Nu mă interesează cine a comandat, cine a făcut schimbările, cine a completat fișele schimbărilor, nu! Important este că la acest meci numit „pentru Supercupă”, disputat la Ploiești, s-a întâmplat un record de GuinessBook.
A fost minunat că avem un al doilea record de GuinessBook la Ploiești. Totuși, ca orice om care dorește să fie și mai bine, am și un regret: acela că am fi putut avea și alte evenimente tot atât de demne de înscrierea în această carte a recordurilor întâmplate în lume. Sunt convins că, furați de intensitatea soporifică a meciului, nu le-ați putut observa pe toate. V-au scăpat unele dintre ele. De aceea, le amintesc chiar acum, în rândurile următoare.
Am fi putut avea primul gol marcat de un jucător care știa de la bun început că va fi schimbat cât de repede posibil, până „veteranul” vine de la toaletă. Pardon, de la încălzire, așa este oficial. El este tânărul Gâdea, de la CFR, și evenimentul s-ar fi putut întâmpla în minutul 5, dacă Vlad, portarul FCSB, nu s-ar fi opus. La a doua fază cu Gâdea în prim plan, Rondon deja tropăia mărunt la marginea terenului.
Primul gol marcat prin șut tehnic tras de Hoban la Ploiești, în loc de „ghiule”, considerând și perioada cât a jucat la Petrolul (min. 10). Oricum, șutul a fost necadrat.
Primul cartonaș galben adresat arbitrului de rezervă. Așa a părut că vrea să facă arbitrul Radu Petrescu atunci când s-a oprit lângă el, cu cartonașul în mână. Acest potențial element de GuinessBook a fost ratat, pentru că Petrescu le-a ținut un perdaf părintesc celor doi antrenori și i-a avertizat pe ei (min. 30).
Pentru că le era suficient Șut, cel intrat pe teren la reluare, alături de ceilalți patru colegi, FCSB ar fi putut fi prima echipă din lume care ar fi câștigat un meci fără să tragă la poartă – în acel moment FCSB trăgea doar să ajungă la loviturile de departajare, programate imediat după primele 90 de minute, fără a se mai disputa prelungiri –dacă Nedelcu nu ar fi trimis cu capul spre poarta CFR-ului (min. 68). Apoi, FCSB a mai tras un șut, dacă tot au stricat jocul „la zero”.
Cel mai rapid fault fluierat după executarea unei lovituri libere, la o secundă după ce mingea a plecat de la colțul terenului (min. 90+2).
Vukušić și Soiledis ar fi putu fi primii câștigători de Supercupă (desigur, dacă FCSB ar fi terminat învingătoare) care puteau sta acasă, înscriși doar pe foaie, ei fiind absolut siguri că nu vor intra pe teren. Le trebuia doar testul PCR și câte o bere rece, pe șestache. Le-ai promis, patroane, că nu îi mai vedea pe teren. Te credem, patroane, cuvântul tău e lege, știiim, știiim, cum să nu știm!
Și o propunere din partea mea, dar pe care nimeni nu a dorit să o pună în practică: loviturile de departajare să se execute în ordinea numerelor de pe tricou. Probabil că Arlauskis și Vlad, cei doi portari, ar fi protestat că le-ar fi venit rândul prea târziu. Dar cine i-a pus să își ia 87 și 99?
Vorbeam de al doilea record de GuinessBook al Ploieștiului. Nu îl mai știți pe primul? Cum, ați uitat de cârnatul de nu mai știu câți kilometri, acela de ajungea de la kilometrul 6 în centru și retur de mai bine de cinci ori, mai mult decât numărul de curse pe care le face autobuzul 21 pe zi?
A! Mai este ceva, apropo de … cârnat. În finala Supercupei, de joi seara, am avut și cel mai nefolosit Cîrnaț, cu numele „de scenă”, aidoma brazilienilor, Carnat, înțepenit „la uscat” pe banca CFR-ului.
