Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a declarat, într-o conferinţă de presă la Râmnicu Vâlcea, că în România pensiile şi salariul minim sunt foarte mici şi, în general, nivelul sărăciei este unul îngrijorător, potrivit Agerpres. „În România pensiile sunt foarte mici, salariul minim este foarte mic şi, în general, nivelul sărăciei este unul îngrijorător. Şi vă dau şi câteva cifre: avem peste 900.000 de pensionari plătiţi cu pensia minimă socială, avem, de asemenea, 5 milioane de pensionari din sistemul public de pensii cu o pensie medie de 1.500 de lei şi avem 2,7 milioane de pensionari cu pensie până în pensia medie. Deci sistemul de pensii este unul care nu le permite milioanelor de pensionari cu nivelurile menţionate de pensii să trăiască într-un mod decent”, a afirmat Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a explicat şi ce beneficii va aduce recalcularea pensiilor mici. „De aceea, am început acest proces care, dincolo de includerea dosarelor de pensie într-un format electronic, va duce la recalcularea pensiilor cu o rapiditate mai mare pentru pensiile mici. Această nouă formulă de recalculare a pensiilor pe care noi o vom propune prin modificarea legislaţiei va permite pensiilor mici să crească mai mult astfel încât să ajungem la un echilibru şi o echitate în sistemul de pensii”, a precizat Turcan.