Oricât s-ar strădui autoritățile locale ca Ploieștiul să aibă ”o față” cât de cât… comercială, respectiv măcar curată, măcar în zonele mai importante ale orașului, acestea tot nu pot face față. Şi nu fac față mai ales existenței comerțului stradal de toate felurile, un exemplu fiind cel din fața celui mai important centru comecial din apropierea Gării de Sud, unde cortul din plastic, dar mai ales mesele de voiaj pe care sunt întinse, ca la piață, ciorapi și pantaloni de toate neamurile, inclusiv funii cu usturoi – dintre cele ornamentale – demonstrează că în materie de comerț se poate orice! În aceste condiții, pentru că tot a venit primăvara, poate n-ar fi rău să se facă un pic de curățenie, la propriu, și în zona menționată și să fie îndreptate şi indicatoarele cu semnele de circulație, inclusiv cel de „ Stop”, care stă într-o rână, aplecat către imobilul Gării de Sud.