Acestea au fost prinse în flagrant de poliţiştii de la Direcţia Generală Anticorupţie Prahova

 

F. T.

Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a dispus trimiterea în judecată a două persoane, acestea fiind bănuite de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.
Cercetările în această speţă au fost finalizate la sfârşitul săptămânii trecute de către polițiștii din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Prahova.
Potrivit unui comunicat al acestei din urmă instituţii, „în cauză, o persoană (martor denunțător) a achiziționat un autoturism înmatriculat în Germania, iar la data de 14.01.2021 s-a întâlnit cu unul dintre inculpați, o femeie în vârstă de 54 ani, din județul Buzău, pentru a discuta cu aceasta referitor la obținerea cărții de identitate a vehiculului, fără a deține programare la R.A.R. și fără a avea toate documentele necesare.
În schimbul acestui serviciu, inculpata a pretins martorului denunțător o sumă de bani în lei și în euro, banii urmând să îi fie înmânați a doua zi, la sediul RAR Prahova.
(…) În ziua de 15.01.2021, a avut loc întâlnirea de tranzacționare, parte dintre banii pretinși și primiți pentru serviciul promis fiind opriți de către inculpată, iar cealaltă parte a fost remisă către al doilea inculpat, un bărbat în vârstă de 45 ani, din Prahova, pentru parcurgerea formalităților RAR și emiterea cărții de identitate în condițiile menționate. Operațiunea în cauză a fost surprinsă în flagrant de către echipa operativă alcătuită din ofițerii de poliție judiciară ai DGA și procurorul de caz”.