Românii vor avea posibilitatea să opteze fie pentru cărţi de identitate simple, fie electronice

 

Nicoleta Dumitrescu

Cu toate că, la nivel național, inclusiv în Prahova, se înregistrează mari întârzieri la eliberarea cărților de identitate din cauza dificultăților în ceea ce privește procedura de inserare a elementelor de securitate în materialul din care se produc documentele, autoritățile au anunțat că va începe şi emiterea unor noi tipuri de documente de identitate. Astfel, recent, în Monitorul Oficial a fost publicată o hotărâre care stabilește, printre altele, forma și conținutul documentelor de identitate care vor fi emise în sistem informatizat, de la data asigurării infrastructurii tehnice necesare. Acestea vor avea dimensiuni mai reduse față de cele aflate în vigoare, respectiv vor avea format de tip card, existând și unele elemente de noutate. Mai exact, cetățenii români vor avea posibilitatea să opteze fie pentru elibearea unei cărți de identitate simple, fie a unei cărți electronice de identitate. Potrivit informațiilor aflate de la Ornella Zecheru – director al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Prahova – se estimează că eliberarea noilor documente va începe din această vară, respectiv din luna august a.c., de la nivel central urmând să se stabilească, în mod etapizat, și în ce județe va demara această procedură. Astfel, rămâne de văzut dacă și Prahova se va regăsi printre județele în care serviciile publice locale de evidență a persoanelor vor elibera actele de identitate în noul format, având în vedere faptul că, în anul 1997, județul nostru a fost primul în care s-au eliberat cărțile de identitate în formatul valabil în momentul de față. Legat de noile documente, ministrul Afacerilor Interne a menționat că noua carte de identitate electronică, pe care cetățenii români o vor putea solicita începând cu luna august, va conține elemente de securitate care vor asigura posesorilor garanția că identitatea nu le poate fi furată, iar instituțiilor publice sau private certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe acest document. În schimb, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării a anunțat că printre beneficiile cărții electronice de identitate va fi și aceea că va permite identificarea într-un sistem IT care va reuni o bază de date, putând fi stocată inclusiv semnătura electronică.

Din această vară, actele de identitate vor fi eliberate sub formă de card

Conform informațiilor primite de la Ornella Zecheru – director al Direcției Județene de Evidență a Persoanelor (DJEP) Prahova – recent, în Monitorul Oficial al României a fost publicată o hotărâre de guvern ce vizează aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a dispozițiilor privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, precum și pentru stabilirea formei și conținutului actelor de identitate, ale dovezii de reședință și ale cărții de imobil. ”Prin act de identitate, conform OUG 97/2005, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se înțelege cartea de identitate, cartea de identitate simplă, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie și buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate. Cărțile de identitate emise după realizarea condițiilor tehnice vor avea format tip card. Iar ca elemente de noutate menționăm că, de la data realizării condițiilor tehnice pentru eliberarea cărții electronice de identitate, cetățenii români pot opta pentru eliberarea unei cărți de identitate simplă sau a unei cărți electronice de identitate”, ne-a menționat directorul DJEP Prahova, care ne-a oferit detalii și despre valabilitatea documentelor. Astfel, cartea de identitate se eliberează: cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani; cu valabilitate de 7 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani; cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 25 de ani; cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 55 de ani. De la data realizării condițiilor tehnice pentru eliberarea cărții electronice de identitate, cartea de identitate simplă și cartea electronică de identitate se vor elibera: cu valabilitate de doi ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 și 14 ani; cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani; cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani; cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 60 de ani, pentru cartea de identitate simplă. Cartea de identitate va fi de tip card, tipărit pe o singură față, având următoarele dimensiuni: lungimea – 105 mm; lățimea – 74 mm; grosimea – 0,7 mm.
”Pentru minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani, opțional, cartea electronică de identitate se poate elibera la solicitarea unuia dintre părinți, a reprezentantului legal, a persoanei desemnate din cadrul structurii specializate aflate sub autoritatea serviciului public de asistență socială ori a persoanei căreia i-a fost încredințat în plasament. De asemenea, precizăm că, după personalizarea și transmiterea cărții electronice de identitate și a cărții de identitate simple la autoritatea competentă să le elibereze, toate datele stocate în bazele de date de producție se șterg imediat prin procedură automată și ireversibilă. Imaginile impresiunilor papilare se colectează numai cu acordul expres al solicitantului cărții electronice de identitate sau, în cazul minorilor și incapabililor, numai cu acordul expres al părinților sau, după caz, părintelui care exercită autoritatea părintească ori al reprezentantului legal”, ne-a mai precizat interlocutoarea noastră.

Noile documente vor ajunge la posesori începând din luna august

Eliberarea noilor documente de identitate va începe din această vară, confirmarea venind din partea a doi dintre reprezentanții Guvernului. Astfel, ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunțat că noua carte de identitate electronică, pe care cetățenii români o vor putea solicita începând cu luna august, va avea dimensiuni reduse faţă de actualul document și va conține elemente de securitate care vor asigura posesorilor ei garanția că identitatea nu le poate fi furată, iar instituțiilor publice sau private certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe acest document. Pe de altă parte, potrivit ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ciprian Teleman, cartea electronică de identitate va permite identificarea cetățenilor într-un așa numit ”cloud guvernamental”, respectiv un sistem IT care va reuni baze de date. ”Noile cărți de identitate vor permite identificarea unui cetățean român în sistemul guvernamental digital, adică va fi un act de identitate electronică în cloud-ul guvernamental. Asta înseamnă că un cetățean va putea fi recunoscut de instituțiile statului”, a anunțat ministrul Digitalizării. Pe de altă parte, potrivit acestuia, cartea de identitate electronică va avea spațiu și pentru a fi stocată semnătura electronică, facilitate care va fi disponibiă încă de la începutul eliberării acestor documente, din luna august a acestui an. Ministrul Digitalizării a mai precizat că, în ceea ce privește eliberarea noilor documente de identitate, va fi o tranziție ca la vechile buletine și, probabil, și procesul acesta va dura câțiva ani până când vor fi înlocuite complet. Ceea ce este cert, a punctat acesta, este că în luna iulie a.c. vor fi teste pilot, pentru a vedea cum funcționează tehnica, iar din data de 2 august, dacă nu vor fi probleme, va începe, etapizat, pe județe, eliberarea documentelor electronice de identitate. Iar acest lucru reprezintă o obligativitate pentru țara noastră, după cum reiese din declarațile ministrului, având în vedere un regulment al UE în acest sens, care datează din anul 2019, căruia trebuie să i se conformeze și România, ca stat membru, regulament care vizează întărirea măsurilor de siguranță ale actelor de identitate pe întreg teritoriul Uniunii Europene.