F. T.
Ieri dimineaţă, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice Bucureşti au efectuat 24 de percheziții domiciliare, în Capitală și în judeţele Prahova, Călărași, Dolj, Ilfov, Olt şi Timiș.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, „din cercetări a reieșit că, în perioada 2019-2020, prin intermediul unor societăți comerciale coordonate direct sau prin interpuși, patru persoane ar fi furnizat unor organizații (…) documente justificative în care ar fi consemnat în fals că ar fi realizat activități de colectare și reciclare a peste 38 de milioane de kilograme de deșeuri de ambalaje (PET, sticlă, carton), prejudiciul estimat fiind de 24.707.941 de lei.
În scopul creării aparenței cu privire la desfășurarea activității de colectare și reciclare a deșeurilor de ambalaje prin intermediul societăților comerciale coordonate de cele patru persoane bănuite, ar fi fost înregistrate în evidența contabilă a altor două societăți comerciale achiziții fictive pentru 12.951.000 kilograme de sort agregat de sticlă, ce ar fi rezultat în urma prelucrării deșeurilor de ambalaje din sticlă, valoarea acestor cheltuieli fictive influențând cuantumul obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat de cele două societăți”.
Mai multe persoane urmau să fie conduse, cu mandat, pentru a fi audiate, la sediul Poliţiei Capitalei.