Luni, 12 aprilie a.c., un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost găsit mort în zona
Limbăşelu (Azuga), acesta fiind, se pare, „omorât de un animal sălbatic”, după cum
precizează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, într-un comunicat de presă.
Conform aceleiaşi surse – IPJ Prahova – „la data de 12 aprilie, în jurul orei 09:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Azuga au fost sesizați, de către un bărbat, cu privire la faptul că fiul său (…) a plecat în cursul zilei de 11 aprilie a.c. să alerge și nu a mai revenit la domiciliu (…)”.
Din nefericire, bărbatul, după cum aminteam mai sus, a fost găsit decedat.
„Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei”, mai adugă, sec, reprezentanţii IPJ Prahova.
Sec, pentru că nu mai este nimic de zis…