Casa Națională de Asigurări de Sănătate a venit recent cu o serie de precizări privind modalitățile de menținere a calității de asigurat de sănătate în cazul tinerilor care au depăşit vârsta de 18 ani dar sunt, în continuare, elevi sau studenți.
Astfel, așa cum precizează instituția menționată: ”Pentru menținerea calității de asigurat, tinerii cu vârsta de peste 18 ani vor depune/ transmite la casa de asigurări de sănătate de care aparţin copia actului de identitate valabil la data solicitării şi un document valabil din care să rezulte că au calitatea de elev sau student, avizat de instituţia de învăţământ; absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, vor transmite la casa de asigurări un document valabil din care să rezulte că au absolvit studiile liceale”. Sunt necesare procedurile menționate întrucât, au mai precizat reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ”tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani care urmează o formă de învăţământ de zi, inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, sunt asiguraţi fără plata contribuţiei, dacă nu realizează venituri lunare cumulate din activităţi independente, activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură peste valoarea salariului de bază minim brut pe ţară ori venituri din salarii sau asimilate salariilor”, așa cum reiese din modificările și completările aduse legislației în vigoare.