În perioada 6 – 15 aprilie 2021, la Mamaia, au fost organizate Finalele Campionatelor Naționale de Șah pentru juniori cu vârste între 14 și 20 ani. Clubul Sportiv Universitar Ploiești (director Octavian Bădiceanu, antrenor Constantin Țurlea, conducători lot Ciprian Chivu și Dariana Didiliuc) a cucerit, în total, 9 medalii, situându-se pe primul loc în clasamentul cluburilor din țară!
Cele mai prețioase medalii, de aur, au fost obținute de Mihai Ștefan, la șah clasic, și de Cristian Șerban, la șah blitz.
Sportivii de la CSU Ploiești au mai punctat astfel:
4 medalii de argint: Andrei Bulău la șah rapid și blitz, Alexandra Pătru la șah rapid și Cătălina Popa la dezlegări de studii și de probleme.
3 medalii de bronz: Mihai Ștefan, Cristian Șerban și Alexandra Pătru la proba de dezlegări de studii și de probleme.
Din lot au mai făcut parte Răzvan Chivu, Alexia Marin, Andra Popa și Andrei Soare.
De remarcat este că Mihai Ștefan și-a câștigat locul în lotul național și va reprezenta România la Campionatul Mondial din India, programat în perioada 18 – 30 septembrie 2021.

Performanţe și pentru CS Petrolul

Un alt club prahovean care s-a remarcat la campionatul de la Mamaia este CS Petrolul Ploiești. Dintre elevele antrenorului Gheorghe Pepene, Valentina Nistor (20 ani) a cucerit titlul național la dezlegări de studii și de probleme, obținând, totodată, și medalia de argint la șah blitz. În urma performanței de la șah clasic, Valentina a intrat și în lotul național.
De asemenea, un loc în lotul național și-au mai câștigat, de la CS Petrolul, Gabriela Nistor (18 ani) și Maria-Ioana Mihalea (14 ani). De menționat că Maria Mihalea a ratat cu puțin o medalie la proba de dezlegări de studii și de probleme, încheind pe locul al patrulea, la egalitate de puncte cu sportiva de pe locul al III-lea, predând lucrarea mai târziu cu 2 minute decât aceasta.