V. Stoica

Weekendul acesta va fi unul dificil pentru turiștii care vor merge pe Valea Prahovei! Ca să nu fie amendați, vor trebui să respecte regulile impuse de autorități în această perioadă. Ieri, Instituția Prefectului a anunțat că peste 400 de reprezentanți ai instituțiilor statului cu atribuții de control vor verifica în acest weekend respectarea măsurilor de prevenire și combatere a epidemiei de COVID-19. Sunt pasibili de amenzi de peste 10.000 de lei cei care nu respectă legislația în vigoare, persoanele fizice sau juridice.
Potrivit Instituției Prefectului, Cristian Ionescu, prefectul județului Prahova, a emis un ordin prin care a solicitat constituirea Grupului de conducere a acțiunii de control în stațiunile de pe Valea Prahovei, sub coordonarea sa directă. Din echipele de control vor face parte reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului de Jandarmi Județean, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino“ și Grupării de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab“, cărora li se adaugă și cei din rândul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Inspectoratului Teritorial de stat pentru Controlul în Transportul Rutier.
De astăzi, în toate stațiunile de pe Valea Prahovei, dar și în alte zone de agrement, acolo unde se creează aglomerări umane și există tendința încălcării măsurilor de protecție, vor fi verificate atât pârtiile de schi, unitățile de cazare, precum și cele de alimentație publică, respectarea distanței fizice, purtarea măștii de protecție etc.
„Acțiunea de control se desfășoară ca urmare a creșterii alarmante a numărului de cazuri de persoane nou confirmate cu COVID-19, a supraaglomerării secțiilor de Terapie Intensivă, dar și ca urmare a constatării unei relaxări în rândul populației privind respectarea legislației în privința COVID-19”, au precizat reprezentanții Prefecturii Prahova.