Viorel Moldovan a avut parte de un meci facil la Târgu Jiu, strategiile antrenorului putând fi aplicate perfect: echipa a luat punctele, repede, asigurându-și un avantaj liniștitor de la începutul partidei, apoi, cu ecuația meciului rezolvată, tehnicianul a putut să și odihnească o serie de jucători în perspectiva duelului din Cupa României, cu Astra, programat mâine, Roige, Nir Lax, Buhăescu fiind schimbați după doar 45 de minute de joc, când scorul era deja 4-0 pentru galben-albaștri. „Am venit pregătiți pentru un meci dificil, împotriva unei echipe aflate într-o situație complicată în clasament. Niciun meci nu e lejer. Campionatul sau promovarea se obține împotriva echipelor mici. Am început bine jocul, am deschis scorul repede și asta ne-a dat încredere. Am reușit să tranșăm meciul din prima repriză. Mă bucur că am reușit să câștigăm cele trei puncte. De altfel, acesta a și fost scopul nostru. Totodată, mă bucur că am reușit că câștigăm de o manieră categorică: face bine la moral, la golaveraj! Mai avem mult de muncă, dar suntem pe un drum bun. Un început interesant de an pentru noi. Am făcut risipă de puncte în sezonul de toamnă și știam că avem mult de muncă pentru a reveni sus. Avem în continuare de muncit. Sunt multe echipe care speră la play-off. Clasamentul e comprimat”, a declarat Moldovan, care a făcut și o scurtă apreciere asupra meciului din Cupă, de mâine.
„Cred că e cea mai interesantă ediție a Cupei României. Nu știu de câți ani nu au mai fost patru echipe din eșalon secund în sferturi, dar nu e exclus ca una dintre ele să ajungă în finală sau chiar s-o câștige. Pentru noi, o calificare mai departe ar fi un bonus. Nu avem nimic de pierdut. Dacă ar fi să aleg totuși între finala Cupei României și accederea în Liga 1, aș alege fără ezitare promovarea”, a conchis Moldovan.
Bilete virtuale pentru Petrolul – Astra
Petrolul continuă să lupte pe două fronturi și, după victoriile din campionat, care țin echipa pe drumul către Liga 1, duelul din sferturile de finală ale Cupei României, cu Astra Giurgiu, devine acum primordial.
„Miercuri, de la ora 20.30, vom juca, pe „Ilie Oană”, pentru calificarea în „careul de ași” al competiției și vă invităm, și de această dată, să ne fiți alături prin procurarea unui tichet virtual.
Puteți câștiga și un tricou original de joc al formației noastre, cu semnăturile „lupilor”, pe care îl vom oferi, prin tragere la sorți, unuia dintre cumpărătorii tichetelor virtuale. La tombolă vor participa, de asemenea, și abonații clubului nostru. Așa cum am procedat și la meciurile anterioare disputate în 2021, toate încasările vor fi direcționate către Academia de Copii și Juniori.
Biletele vor costa 6 lei și vor putea fi procurate online, accesând siteul www.entertix.ro. De asemenea, tichetele vor fi disponibile, într-un număr limitat, și în format tipărit, acestea putând fi achiziționate de la magazinul oficial al clubului (Stadion „Ilie Oană”, str. Alexandru Vlahuță, program luni-miercuri orele 10.00-18.00) Te așteptăm, așadar, să-ți cumperi biletul de colecție și să fii alături de noi, ocupând un loc, fie el și virtual, în templul fotbalului ploieștean” – este mesajul clubului, care a anunțat că s-au vândut 502 bilete virtuale pentru meciul cu Metaloglobus București (aproximativ 2500 de lei), iar tombola organizată a avut câștigător pe Alexandru Mușat, cel care a fost desemnat, în urma tragerii la sorți, câștigătorul tricoului cu semnăturile „lupilor”.