În ultimii cinci ani, Octavian Grigore a fost “omul bun la toate” în clubul Petrolul, în fiecare sezon bifând atât funcţii administrative în club, cât şi meciuri, efectiv ca tehnician principal al echipei!
Acum, a sosit, din nou, un astfel de moment, cel puţin o săptămână, un meci, Tavi să fie “şef“, deplasarea de la Cluj, programată mâine, de la orele 15,00, fiind cea în care Grigore “descalecă”, iar , pe banca “lupilor”.
Cu şanse matematice la un play-off în care doar super-optimiştii mai speră, Petrolul merge la Cluj pentru un duel care putea fi, cu adevărat, o “finală” a campionatului. Cele două echipe au însă şanse mari să fie “părtaşe” doar la … masa săracilor, play-out-ul, runda întreagă jucându-se, totuşi, cu “ochii şi urechile” la celelalte rezultate ale etapei!
În Liga 3, duel Braşov – Prahova
În eşalonul trei, toate formaţiile prahovene au parte de dueluri contra unor echipe din judeţul Braşov! Astfel, de la orele 14,00, Astra 2 merge pe terenul celor de la AS SR Braşov, iar o oră mai târziu (15,00), sunt programate partidele Olimpic Cetate Râşnov – CS Blejoi, respectiv CSO Plopeni – Kids Tâmpa Braşov, acesta fiind singurul meci în care o echipă prahoveană are statutul de gazdă. De remarcat că, la meciul Blejoiului, echipa adversă nu va avea antrenorul principal pe bancă, Petre Lucian fiind “în izolare”.
Corona şi Covid se “iubesc” la infinit
Runda aceasta a “bifat” şi un meci amânat din cauza coronavirusului, culmea, chiar clubul … Corona invocând probleme.
Ieri,Corona Brașov, liderul Seriei a 5-a a Ligii 3, a reclamat cu puține ore înainte de meciul din deplasare de la Sfântu Gheorghe, din etapa a 13-a, că are trei cazuri de COVID-19 în lot și că e în imposibilitate de a evolua cu Sepsi 2, deoarece DSP Brașov nu poate efectua ancheta epidemiologică în timp util.
Federația Română de Fotbal a luat la cunoștință situația brașovenilor și a amânat meciul pentru o dată ulterioară (6 aprilie), stârnind o reacție de furie din partea covăsnenilor.
”Nu este normal să aflăm cu trei ore înainte de meci că nu vom juca. Noi am avut în Liga 1 și 16 cazuri în lot și meciul s-a jucat. Cei de la Corona cred că s-au temut că noi trimitem jucători de la prima echipă”, a spus Attila Hadnagy, directorul general al lui Sepsi 2, citat de Monitorul Expres.