Societatea care asigură transportul în comun din municipiul de reședință al Prahovei, TCE Ploiești, a anunțat care este programul de lucru al tonetelor prin intermediul cărora călătorii își pot procura biletele și abonamentele. Astfel, tonetele din stațiile Lămâița, Hale Coreco, Gara de Sud, Complex Nord și Palatul Culturii, funcționează de luni până vineri între orele 6.30-20.30, sâmbăta și duminica fiind închise. Casieriile colectoare de la sediul din str. Găgeni și cea de la Podul Înalt au program de lucru de luni până vineri, între orele 7:00-15:00, sâmbăta și duminica fiind închise. Totodată, potrivit TCE Ploiești, călătorii pot achiziționa bilete și prin SMS, la numărul 7445, sau prin aplicația mobil Pay – Wallet, dar și prin intermediul automatelor de eliberare a tichetelor amplasate în stații sau prin POS, în mijloacele de transport.