Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) și Compania Națională Aeroporturi București (C.N.A.B.) au lansat, începând cu data de 8 Martie, campania online de prevenire a traficului de persoane “Prețuiește femeile! Nu tolera exploatarea lor!”.
Potrivit unui comunicat de presă al ANITP, „campania se derulează pe tot parcursul lunii martie, urmărind informarea şi sensibilizarea publicului cu privire la traficul de persoane în scopul exploatării sexuale a femeilor.
Demersul are drept scop prețuirea și aprecierea tuturor femeilor, aducând în prim-plan femeile exploatate sexual și una dintre cele mai de preț valori, libertatea: <<Pentru victimele traficului de persoane, libertatea este cel mai de preț dar!>>.
Inițiativa celor doi parteneri (A.N.I.T.P. şi C.N.A.B. – n.n.) se circumscrie direcțiilor de acțiune prevăzute în Strategia Națională Împotriva Traficului de Persoane pentru perioada 2018-2022 și se adresează următoarelor grupuri țintă: Adolescente și tinere aflate în situație de risc/vulnerabilitate la traficul de persoane în scopul exploatării sexuale; potențiali consumatori de servicii sexuale; publicului larg, utilizator de informaţie online”.