Având în vedere faptul că, din data de 12 martie a.c., au intrat în vigoare prevederile Legii asigurărilor sociale de stat, ieri, Casa Națională de Pensii Publice a venit cu unele precizări pe tema indicatorilor utilizați în sistemul public de pensii pentru anul în curs, dar și cu o serie de informații ce vizează veniturile pe care le primesc persoanele vârstnice. Astfel, potrivit instituției menționate, câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 5.429 de lei, în perioada 1 ianuarie 2021 – 11 martie 2021 (conform Legii nr. 6/2020), și de 5.380 de lei, începând cu data de 12 martie (conform Legii 16/2021).
”Cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt următoarele: 25% – datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale; 4% – datorată în cazul condiţiilor deosebite de muncă; 8% – datorată în cazul condiţiilor speciale de muncă. Pe cale de excepție, persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor realizate în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care desfăşoară activităţi în sectorul construcţii şi care se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 60 pct. 5 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, datorează o cotă de contribuție de asigurări sociale de 21,25%. În cazul persoanelor fizice, angajatorii nu datorează cota de contribuţie de asigurări sociale pentru condiţii deosebite şi speciale de muncă”, se arată în documentul transmis de Casa Națională de Pensii. Subliniindu-se faptul că, în ceea ce privește cota de contribuţie de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care au încheiat contract de asigurare socială, aceasta este este de 25%, Casa Națională de Pensii a mai precizat: ”Cota de contribuţie aferentă fondurilor de pensii administrate privat este de 3,75% și este inclusă în cota de contribuţie de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale, cu excepția persoanelor care desfășoară activități în sectorul construcții.” Instituția a mai adăugat faptul că noua valoare a câştigului salarial mediu brut se are în vedere începând cu data de 12 martie a.c., data intrării în vigoare a Legii nr. 16/2021, iar pentru perioada 1 ianuarie – 11 martie a.c. se va avea în vedere valoarea de 5.429 lei a câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, aprobată prin Legea nr. 6/2020. În context, a mai anunțat instituția, începând cu data 13 ianuarie 2021, venitul minim lunar asigurat în baza contractului de asigurare socială este de 2.300 lei (valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată), iar cuantumul contribuției de asigurări sociale aferent acestui venit este de 575 lei. Pe de altă parte, instituția a mai făcut o serie de precizări de interes în mod special pentru persoanele vârstnice: ”Valoarea punctului de pensie este de 1.442 lei – începând cu 1 ianuarie 2021; indemnizaţia socială pentru pensionari este de 800 lei; indemnizaţia pentru însoţitor în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate este de 1.154 lei. Veniturile lunare din pensii care depășesc 2.000 lei sunt supuse impozitării cu 10%. Persoanele fizice, cu venituri din pensii, beneficiază de asigurare în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, fără plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate”.
Acasă Actualitate Precizări ale Casei Naţionale de Pensii pe tema indicatorilor utilizaţi în sistemul...