Lotul care va reprezenta România la turneul final al Euro 2021, programat în Ungaria și Slovenia a început să se reunească, jucătorii care sunt angrenați în competiții așteptând să dispute ultimele meciuri pentru ca apoi să se prezinte sub comanda lui Adrian Mutu. Selecționerul a stabilit deja lotul pe care se va baza, dar, pentru că pot apărea probleme medicale sau, Doamne ferește, cazuri de coronavirus, a fost stabilită și o listă ”de rezervă”, cu jucători care pot prinde, oricând, turneul final, care va începe pe 24 martie, modificările oficiale putându-se face până cu o zi înainte de primul joc oficial. Pe această listă ”de rezervă” se regăsește și un fost jucător al Petrolului – Mihai Velisar – fundașul stânga legitimat acum la Gaz Metan Mediaș prinzând câteva meciuri la ”tineret” în ultima perioadă, dar, iată, pierzând, pentru moment, lupta pentru ”un loc la Euro”, fiind preferat în locul său sibianul Opruț.
Grupe fără spectatori
Deși UEFA a amânat cât mai mult momentul deciziei finale, sperând că partidele se vor putea disputa cu un procent din capacitatea stadioanelor ocupat de spectatori, acest lucru nu va fi posibil. Ținând cont de restricțiile impuse de autoritățile din Ungaria și Slovenia din cauza contextului pandemic, spectatorii nu vor fi prezenți în tribune la partidele din faza grupelor. O decizie în ceea ce privește fazele superioare, programate să se dispute în perioada 31 mai – 6 iunie, va fi luată ulterior.
Tricolorii vor face deplasarea în Budapesta pe 21 martie, cu o cursă charter și se vor caza la Hotelul Marriott din capitala Ungariei, un stabiliment de 5 stele situat pe malul Dunării, aproape de centrul orașului.
Lotul convocat:
Portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgoviște), Mihai Eșanu (Dinamo București);
Fundași: Ștefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), Denis Haruț (FCSB), Alexandru Pașcanu (Ponferradina/Spania), Andrei Chindriș (FC Botoșani), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Radu Drăgușin (Juventus/Italia), Raul Opruț (AFC Hermannstadt), Radu Boboc (FC Viitorul);
Mijlocași: Marius Marin (AC Pisa/Italia), Marco Dulca (Chindia Târgoviște), Răzvan Oaidă (FCSB), Cătălin Itu (CFR Cluj), Darius Olaru (FCSB), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Olimpiu Moruțan (FCSB), Octavian Popescu (FCSB), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Alexandru Mățan (Columbus Crew/SUA);
Atacanţi: George Ganea (FC Viitorul), Valentin Costache (CFR Cluj).
Lista adiţională: Mihai Popa (Astra Giurgiu), Mihai Velisar (Gaz Metan Mediaș), Ricardo Grigore (Dinamo), Andrei Rațiu (Villarreal/Spania), Adrian Șut (FCSB), Gabriel Simion (FCSB), Vlad Dragomir (Virtus Entella/Italia), Denis Drăguș (Crotone/Italia), Claudiu Petrila (Sepsi OSK), Adrian Petre (UTA Arad), Nicolae Carnat (CFR Cluj), Louis Munteanu (Fiorentina/Italia).
Grupele EURO 2021
• Grupa A: Ungaria, Germania, ROMÂNIA, Țările de Jos
• Grupa B: Slovenia, Spania, Cehia, Italia
• Grupa C: Rusia, Islanda, Franța, Danemarca
• Grupa D: Portugalia, Croația, Anglia, Elveția
Faza grupelor va avea loc în perioada 24-31 martie 2021, în timp ce fazele eliminatorii se vor disputa între 31 mai și 6 iunie 2021 . Iată programul tricolorilor:
• 24 martie, 22:00: România – Țările de Jos
• 27 martie, 19:00: Ungaria – România
• 30 martie, 19:00: Germania – România
Fazele eliminatorii se vor disputa între 31 mai și 6 iunie 2021