Sfântul Nichifor, patriarhul Constantinopolului, a fost izgonit de împăratul Leon Armeanul (813-820) în insula Proconis, pentru că a sprijinit cinstirea sfintelor icoane. A trecut la cele veşnice în anul 828, după 13 ani de chinuri petrecuţi aici.
În secolul al IX-lea, împăraţii Teodora şi Mihail au restabilit cultul sfintelor icoane, l-au alungat pe patriarhul Ioan şi l-au ales ca patriarh pe Metodie. După patru ani, patriarhul Metodie a cerut împăraţilor să-i permită să aducă la Constantinopol moaştele Sfântului Nichifor.
După ce a primit acordul acestora, patriarhul Metodie a luat cu sine câţiva preoţi şi monahi şi s-au dus în insula Proconis. În mănăstirea Sfântului Mucenic Teodor au aflat cinstitul trup al Sfântului Nichifor, întreg cu totul, neavând nici urmă de stricăciune şi dând bună mireasmă.
Moaştele sale au fost aşezate mai întâi în Biserica Sfintei Sofia, iar a doua zi în Biserica „Sfinţii Apostoli”. Sfântul Nichifor este cinstit de Biserica Ortodoxă şi pe 2 iunie.
Conţinutul Canonului Mare e un profund dialog al omului păcătos cu propria conştiinţa, care-i atrage atenţia asupra celor săvârşite: „Râvnind neascultării lui Adam celui întâi zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu şi de împărăţia cea pururea fiitoare şi de desfătare, pentru păcatele mele. Vai, ticaloase suflete!“Mesajul central al Canonului este pocăinţa. Pocăinţa poate fi definită ca întoarcere de la starea „împotriva firii” la cea „după fire” sau conformă cu firea şi ca întoarcere de la diavol la Dumnezeu.
