Sfântul Chiril s-a născut la Ierusalim, în anul 315 după Hristos, în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare. Sfântul Chiril a fost hirotonit diacon de către Macarie al Ierusalimului, iar preot de episcopul Maxim II. În legătură cu hirotonirea sa ca episcop, în anul 348, de către Acaciu, episcop arian, există semne de întrebare.
Cum putea un episcop arian să numească pe cineva care nu-i împărtăşea învăţătura pe care o vestea?
După numirea sa pe scaunul episcopal al Ierusalimului a izbucnit un conflict deschis pentru supremaţie între Acaciu şi Chiril, acesta din urmă pretinzând primatul deoarece scaunul de la Ierusalim era apostolic. Cearta a dus la exilarea de trei ori a lui Chiril.
Exilurile lui Chiril determină sinodul de la Antiohia din 379 să-l trimită pe Sfântul Grigorie de Nyssa să cerceteze această situaţie. Sfântul Grigorie mărturiseşte că Biserica de la Ierusalim are parte de o credinţă sănătoasă.
Sfântul Chiril participă la Sinodul II ecumenic de la Constantinopol din 381, unde îşi mărturiseşte ortodoxia credinţei.
Sfântul Chiril a avut de dus două lupte grele în viaţa lui: una împotriva ereticilor arieni care deveniseră foarte puternici în timpul domniei lui Constantius, fiul Marelui Constantin, iar cealaltă împotriva evreilor care, în timpul lui Iulian Apostatul, nepotul marelui Constantin, aveau mari privilegii şi puteri.
Sfântul Chiril a trecut la cele veşnice în anul 386, în timpul domniei împăratului Teodosie cel Mare.