Astăzi, Biserica Ortodoxă face pomenirea celor trecuţi la cele veşnice. Această sâmbătă este cunoscută în popor sub denumirea „Moşii de iarnă”. Există pomenirea morţilor pentru că Biserica nu vede în moarte sfârşitul existenţei omului.
Biserica îi numeşte pe cei trecuţi în viaţa de dincolo „adormiţi”, termen care are înţelesul de stare din care te poţi trezi. Ea nu vorbeşte de trecere într-o stare de nefiinţă, ci de trecere dintr-un mod de existenţă în alt mod de existenţă. Mântuitorul, când ajunge în casa lui Iair a cărui fiică de numai 12 ani murise, spune: „Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).
În această sâmbătă, în fiecare biserică se oficiază Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru cei adormiţi. În ziua În care se săvârşeşte Sfânta Liturghie, preotul scoate miride (părticele) din prescură, pentru vii şi morţi. Ele sunt aşezate pe Sfântul Disc, alături de Agnet – partea din prescură care reprezintă pe Hristos, ca dragostea Lui să se reverse şi asupra lor. Amintim că în cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface în Trupul şi Sângele Domnului. Astfel, miridele (care îi reprezintă pe cei pomeniţi), participă la sfinţenie prin prezenţa lor alături de Trupul lui Hristos de pe Sfântul Disc.
În Postul Sfintelor Paşti există şi rânduiala sărindarelor, adică a pomelnicelor pe care credincioşii le aduc la biserică, pentru a fi pomenite timp de 40 de zile. Finalul acestor pomeniri se face în Sâmbăta lui Lazar, dinaintea Duminicii Floriilor.
Se pot pomeni toţi cei care au murit nedespărţiţi de Biserică. Nu pot fi pomeniţi cei care au murit în dispreţ cunoscut faţă de Dumnezeu. Orice slujbă a Bisericii se săvârşeşte numai pentru cei care sunt membri ai ei, adică au devenit prin Sfintele Taine mădulare ale Trupului tainic al lui Hristos. De aceea nu pot fi pomeniţi nici copiii morţi nebotezaţi, pentru că ei nu sunt membri ai Bisericii.
