Sfinţii 40 de Mucenici au pătimit în localitatea Sevastia din Armenia, în vremea domniei împăratului Liciniu (307-323), la porunca guvernatorului Agricola. Cei 40 de mucenici erau soldaţi care au mărturisit că sunt creştini şi din acest motiv au refuzat să jertfească idolilor. Pentru mărturisirea credinţei în Hristos, cei 40 de mucenici au fost supuşi la multe chinuri, pentru ca în cele din urmă să fie scufundaţi într-o apă aproape îngheţată de lângă cetate. Precum tinerii din Babilon au învins dogoarea cuptorului prin lucrarea lui Dumnezeu, la fel cei 40 de mucenici au învins frigul şi gheaţa lacului de lângă Sevastia. În acea noapte de 8/9 martie a anului 320, 40 de creştini au biruit moartea, primind în chip văzut cununile muceniciei. Multe minuni a săvârşit Dumnezeu odata cu moartea mucenicească a aleşilor Lui, pentru îmbărbătarea martirilor, dar mai ales pentru ca necredincioşii să vadă aievea atotputernicia Sa. Dar minunea cea mai mare este aceasta: ca pentru Dumnezeul nevăzut, Care S-a sălăşluit în inimile lor, 40 de creştini au ales mai degrabă să moară într-un lac îngheţat decât să accepte „un mic compromis” care i-ar fi despărţit însă de dragostea lui Hristos. Sfântul Candid i-a răspuns torţionarului care îl ameninţa cu deposedarea onorurilor militare: „Nu doar onorurile militare, ci chiar şi trupurile noastre poţi să ni le iei, căci nicio onoare nu este mai înaltă decât aceea de a fi ai lui Hristos Iisus, Dumnezeul nostru”. Unul dintre mucenici nu a mai rezistat şi a ieşit din lac. Renunţând la credinţa în Hristos, a fost dus într-o baie caldă, dar acolo a murit. Locul său a fost luat de un alt soldat creştin, dintre paznici. Iată ca acesta din urmă, deşi nu era ameninţat în niciun fel, a înţeles că împărăţia cerurilor era aproape de el; văzând cununile care se coborau asupra capetelor celor 39 de sfinţi, şi-a lepădat hainele şi a intrat în apa îngheţată.Când torţionarii au venit dimineaţa să vadă „rezultatele” răutăţii lor, în locul morţii ei au văzut viaţa, căci niciunul dintre cei 40 nu a murit peste noapte, ţinuţi fiind în viaţă de puterea Duhului Sfant. Dar fiindcă răutatea orbeşte, torţionarii nu au putut înţelege nimic, ajungând să creadă că mucenicii beneficiau de o lucrare vrăjitorească. În cele din urmă, slugile diavolului şi-au desăvârşit „opera”, omorându-i pe cei 40 de mucenici. Cei 40 au săvârşit astfel, într-o dimineaţă de martie, într-o cetate mică din Armenia, lupta cea bună şi sunt pomeniţi astăzi, ca şi atunci, ca simbol al biruinţei muceniceşti, pomeniţi fiind fără încetare în Împărăţia lui Hristos, fiecare dupa numele lui: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie.
