După ce a anulat disputarea la Ploiești a meciului dintre România și Macedonia de Nord, primul din campania de calificare la Mondialul din 2022, joc relocat la București, pe Național Arena și, după ce turneul final al Euro Under 19 a fost anulat, arena ”Ilie Oană” pierzând, de asemenea, organizarea partidelor în care Ploieștiul era gazdă, Federația Română de Fotbal a ”consolat” stadionul ploieștean cu o finală! Este vorba despre Supercupa României, duelul dintre CFR Cluj, campioana României, și FCSB, câștigătoarea Cupei, care ar fi trebuit să se dispute la începutul sezonului, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat după ce pandemia de COVID-19 a dat peste cap programul sezonului actual.
Ieri, în ședinţa Comitetului Executiv al FRF, Răzvan Burleanu a anunțat că s-a stabilit data la care derby-ul CFR Cluj – FCSB va avea loc. Este vorba despre 15 aprilie, într-o zi de joi, imediat după finalul sezonului regulat din Liga 1.
„Meciul dintre campioana României și câștigătoarea Cupei României, CFR Cluj și FCSB, se va juca pe 15 aprilie, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești”, a spus președintele FRF.
Tot între 13 și 15 aprilie vor avea loc și manșele tur ale semifinalelor Cupei României din acest sezon. Astra o va întâlni pe Dinamo, iar Universitatea Craiova o să joace cu Viitorul Tg. Jiu.